Antreprenoriatul și un hobby creativ sunt parte a aceleiași respirații

Un hobby creativ si antreprenoriatul sunt parte a aceleiasi respiratii

(Episodul I)

Pe lângă muncă și familie, oamenii mai fac o mulțime de lucruri. Unii sunt ziua la costum, iar seara la chitară, alții citesc cu ochii minții. Pentru unii, arta este o pasiune, în timp ce pentru alții este un mod de viață. În cazul unora, aceste activități evoluează, treptat, într-o afacere, iar alții le păstrează pentru suflet.

Și dacă de obicei ne interesează opiniile lor profesionale, de această dată, Manager Express vă arată latura personală, poate mai puțin cunoscută, a unor oameni care au reușit să combine frumos pasiunile cu job-ul care le aduce venitul principal. Ne-au povestit cum trăiesc o viață plină, cum își planifică timpul, cum trec de la o sarcină la alta și reușesc să facă față oboselii.

Un hobby creativ si antreprenoriatul sunt parte a aceleiasi respiratiiAfrodita Blasius, Managing Partner la Bridge Communication

Lucrez la agenția de publicitate Bridge Communication, o agenție care dezvoltă campanii complexe de comunicare pe o fundație strategică solidă. Rolul meu este acela de a coordona echipa și de a fi alături de clienții agenției în dezvoltarea campaniilor de susținere și creștere a brandurilor lor.

Hobby-ul meu este să creez bijuterii din piele, în mare parte, bijuterii pictate pe piele.

Sora mea a fost cea care a „instigat” totul. Ea, la rândul ei, și-a transformat pasiunea în job – creează de mai bine de cinci ani, împreună cu soțul său, genți și poșete din piele, cu flori de piele sau cusute cu motive tradiționale. Ea a fost cea care mi-a aruncat provocarea – câteva bucăți de piele, mărgele, încuietori și șnururi.

Un hobby creativ si antreprenoriatul sunt parte a aceleiasi respiratiiA pornit dintr-o joacă, împreună cu o prietenă, și a devenit un hobby mai serios. Mi-am adus aminte de o pasiune din adolescență – pictatul, și am decoperit că se îmbină destul de bine cu pielea. Așa că am început cu câteva brățări, apoi coliere… până am ajuns la o sumedenie de modele create. Ceea ce a creat diferența a fost o serie de brățări inspirate de destinații faimoase din lume. Deocamdată, rămâne doar o pasiune. Pentru a transforma acest hobby în business, ca să devină o sursă de venituri, are nevoie de investiție și de timp, și de bani.

E foarte bun acest hobby pentru cineva din publicitate – a crea ceva cu propriile mâini reprezintă o sursă de relaxare și calm, care balansează tumultul și alergătura contra timp din advertising. M-a ajutat, însă, experiența îndelungată din comunicare și, mai ales, faptul că am avut norocul să călătoresc mult, de unde și inspirația pentru o parte dintre bijuterii.

Un hobby creativ si antreprenoriatul sunt parte a aceleiasi respiratiiLa fel, m-a ajutat să dau acestui hobby un nume, o identitate și ceva design de ambalaj. În plus, publicitatea înseamnă educație vizuală, te îndeamnă să citești, să vezi (inclusiv cu ochii minții) o mulțime de comori ale artelor vizuale.

Eu nu mă identific foarte tare cu un titlu anume și, deci, nu neapărat cu Managing Partner, dar un hobby creativ și antreprenoriatul sunt parte a aceleiași respirații: înseamnă construcție, să nu poți sta o clipă locului și să vezi ce poate să îți iasă din propriile mâini și propria gândire.

Nu știu dacă am renunțat la ceva important pentru aceste două preocupări, cred că doar am cernut din diversele activități și au căzut din sită cele neimportante, timp pe care credeam că îl investesc în ceva, dar de fapt îl risipeam. Mă uit la mai puține filme și le aleg pe cele care merită. Citesc mai puțin – aici e o pierdere mai mare. Dar cam atât.

Un hobby creativ si antreprenoriatul sunt parte a aceleiasi respiratiiAm învățat două lucruri importante: că întotdeauna găsești timp pentru a face ceva ce îți aduce plăcere și că lipsa de timp te face să descoperi și să înțelegi ce este, de fapt, important pentru tine.

Weekendul este o bucurie, pentru că există mai mult timp pentru a face tot felul de lucruri, inclusiv muncă, dacă e nevoie, sau bijuterii. Câteva weekend-uri sunt dedicate târgurilor de handmade, altele – călătoriilor sau picturii.

 

 

 

 


Acest articol face parte dintr-o serie de materiale în care vă prezentăm oamenii din spatele unui birou. Rămâneți cu ochii pe Manager Express, pentru că urmează și alte povestiri interesante.