Care sunt strategiile de business ale lui Jeff Bezos și cum arată CV-ul lui

Strategiile lui Jeff Bezos pentru a construi imperiul Amazon

Indiferent de clasamente și locuri în topuri, meritate mai mult sau mai puțin, nu poate fi negat faptul că Jeff Bezos a reușit, totuși, să construiască un imperiu. Mai mult decât atât, strategiile sale de afaceri sunt foarte atipice. Amazon a avut o viteză de creștere accelerată în ultimul deceniu și a adus, în 2016, aproape 136 de miliarde de dolari, grație stilului său neconvențional de management. Iată câteva strategii, prezentate de către businessinsider.com, pe care Bezos le-a aplicat pentru a construi imperiul Amazon.

Nu divulgați informații, decât dacă este absolut necesar.

Amazon nu a spus celor de la Melville House câte cărți de-ale lor au fost vândute pe site. De asemenea, Amazon rămâne tăcut în legătură cu vânzările Kindle și nu spune câți angajați are în Seattle. Mai mult, etajul unde lucrează echipa Kindle, la sediul din Seattle, este numit Zona 51, deoarece nimeni nu poate pune piciorul acolo, decât dacă are vreo atribuție legată de produsul Kindle.

Păstrați echipele suficient de mici, astfel încât să poată fi hrănite cu două pizza.

Bezos este faimos printre zgârciții din management pentru regula de două pizza: nici o echipă nu ar trebui să fie atât de mare încât să nu poată fi hrănită cu două pizze mari. Asta înseamnă că forțele de muncă sunt limitate la doar 5-7 persoane, ceea ce le permite echipelor să-și testeze ideile fără prea mulți spectatori. Aceste echipe mici au generat inovații importante, cum ar fi Gold Box, o promoție devenită populară, care le-a oferit clienților oferte limitate.

Nu mai vorbiți atât de mult.

La o întâlnire în afara sediului, la începutul anilor 2000, se spunea că grupurile au nevoie să comunice mai mult. Bezos s-a ridicat și a spus: „Nu, comunicarea este teribilă!”

Cum ar putea mai multe discuții să reprezinte o problemă? Ei bine, el a estimat că o comunicare intensă între echipe limitează independența acestora și îi face pe oameni să cadă prea mult de-acord unii cu alții. În consecință, această nouă situație ar fi în opoziție cu principiul care definește cultura organizației Amazon. Potrivit acestuia, numai conflictul creativ poate genera rezultate.

Rămâneți în opoziție.

Bezos nu suportă „coeziunea socială”, tendința de apropiere a oamenilor cărora le place să fie de acord între ei și să găsească un consens confortabil. Această atracție pentru dezbateri – în care oamenii sunt forțați să-și susțină perspectivele – este înrădăcinată în cultura Amazon. După cum scrie Businessweek, câteva dintre dintre principiile de conducere ale Amazon spun că angajații trebuie să aibă coloană vertebrală, să contrazică și să-și asume angajamentele. Liderii sunt obligați să conteste, cu respect, deciziile atunci când nu sunt de acord, chiar dacă acest lucru este incomod sau epuizant. Liderii au convingere și sunt perseverenți. Ei nu acceptă compromisurile de dragul coeziunii sociale. Odată ce decizia este stabilită, i se dedică în totalitate.

În aceeași ordine de idei, cei din echipa novoresume.com au creat un resume-infographic pentru Jeff Bezos.

Jeff Bezos's Infographic Résumé

(Foto: Bloomberg via Getty Images)