În plin sezon de evenimente, un organizator „all industries” turează la maximum

Pe o piata aglomerata de evenimente, BusinessMark reuseste sa adune 100-150 de oameni intr-o sala.

Daniel Drăgan, Andreea Păun şi Dan Popescu sunt trei tineri care, în 2013, s-au decis să-şi deschidă propria firmă, specializată în evenimente business. Ei au reuşit până acum să organizeze peste 90 de evenimente, la care au venit peste 900 de speakeri şi 7.000 de participanţi. Astfel, în cei trei ani de la înființare, afacerea a crescut de mai bine de trei ori şi a ajuns la aproape un milion de lei (circa 220.000 de euro). Iar lucrurile nu se opresc aici, cei trei parteneri vizând creşteri anuale de peste 30% în continuare.

Într-un interviu acordat ManagerExpress.ro, cei trei parteneri au vorbit despre tendințele din piaţa aglomerată în care activează, precum şi despre tehnicile pe care le utilizează atungi când apar surprize neplăcute, precum retragerea unui speaker important de la un eveniment anunţat deja.

Cum merge, în general, industria de evenimente?

Pentru segmentul nostru, cel al evenimentelor business, piața este foarte dezvoltată dacă vorbim despre București, orașul care reprezintă, până la urmă, principalul nod de business din România. În mod firesc, în Capitală, pe fondul cererii, există și o paletă destul de largă la nivel de ofertă. În același timp, trebuie menționat că discutăm și despre o maturizare a pieței, vorbim despre un consumator informat, cunoscător, cu așteptări înalte. Concurența este mare, iar diferența se face prin calitate, poziționare și inovație. Bineînțeles, pe o piață concurențială, diferențierea este esențială și aici intervine strategia fiecărui jucător și dinamica dintre aceste strategii.

Pe o piaţă aglomerată de evenimente, BusinessMark reuşeşte să adune 100-150 de oameni într-o sală. Care este explicaţia?

Pentru a reuși acest lucru trebuie să acorzi atenție, fără compromisuri, mai multor elemente, precum: calitatea organizării, relevanța conținutului, client-service, strategia de preț, strategia de promovare, satisfacția clienților, identificarea și respectarea așteptărilor participanților, experiența pe care o oferi participanților la eveniment. Întregul proces este complex și destul de dificil, însă noi mizăm pe o relație corectă cu participanții și partenerii noștri și prin asta înțelegem calibrarea între așteptări și beneficii.

Ce format are cea mai mare căutare (conferinţă, seminar, wokshop)?

Fiecare temă pe care o abordăm are specificul ei. Uneori, mult mai potrivit este un workshop, alteori – o conferință. De multe ori, însă, noi mizăm pe un mix între formate: abordăm temele largi în cadrul unei conferințe, iar apoi aprofundăm anumite aspecte în cadrul seminariilor sau workshop-urilor.