Să conduci atât de bine încât nimeni să nu-și dea seama cât îți e de greu!…

Sa conduci atat de bine incat nimeni sa nu-si dea seama cat iti e de greu!...

Acum câțiva ani, când am sărit prima și singura dată cu parașuta, am avut senzația că, din acel moment, nimic nu mi se va mai părea greu de făcut în viață. Îmi amintesc că am sunat-o pe o colegă și prietenă și i-am spus: “Ce V.U.C.A. (Volatility, Uncertainty, Complexity, Ambiguity), ce schimbare, ce criză?! Să sari cu parașuta, să vezi ce înseamnă să stai pe marginea avionului și să sari în gol! Nimic nu se compară cu a sări de la 4.000 de metri! Dacă poți face asta, poți face orice!”

Mi-am pus vreo două-trei poze în birou și acasă, ca să îmi amintesc, în momentele grele, de senzația de atunci, pentru a le depăși mai ușor. În cea mai mare parte a timpului, funcționează să văd pozele și să intru puțin în starea de atunci.

Mi-am amintit de toate acestea acum câteva zile, când vorbeam cu un coleg despre un workshop de gândire strategică și despre originea cuvântului strategie (grecescul „strategos”, care semnifică titlul acordat celor 10 magistrați supremi aflați la conducerea Atenei).

Pozele îmi amintesc de teama amestecată cu îndrăzneală, cu dorința de a reuși, de a risca, încrederea pe care am avut-o atunci în mine… Ajută, de cele mai multe ori.

Dar sunt și momente când nu mai este suficient.

Cred că tot ceea ce facem presupune o voință foarte mare, chiar și atunci când parcă ne vine să renunțăm; determinare, chiar și atunci când suntem “la pământ”; asumarea responsabilității până la capăt, chiar și atunci când am obosit; acea “resilience”, chiar și atunci când ni se pare că nu mai avem resurse, că totul a devenit greu, că suntem singuri și am vrea să ne spună cineva “o să fie bine, vei vedea” sau când ai vrea un fel de Deus Ex Machina care să te scoată din situații prea grele. Uneori.

De același autor: Antreprenorul este un fel de Hopa-Mitică