Leo Burnett are un nou director de creație

Leo Burnett are un nou director de creație

Irina Becher este noul director de creație al Leo Burnett, informează un comunicat de presă al agenției, remis Manager Express.

Irina Becher

Irina Becher

Irina Becher are peste zece ani de experiență în publicitate. În 2005 a devenit copywriter la Leo Burnett.

Ad’Or, Effie sau Portoroz sunt doar câteva dintre competițiile în cadrul cărora Irina a obținut până acum nenumărate trofee importante, adăugând în portofoliul său campanii pentru branduri precum Bergenbier, P&G (Ariel, Bonux, Tide, Lenor, Always, Wella, Pantene), 24 Fun, Altex, Prigat, Petrom, Antipa, Doncafe, Cristim, Domo, Volkswagen, Skoda, Sensiblu, Garnier, OMV.

„Gândindu-mă ce vreau să realizez sau să transmit mai departe oamenilor din creație din noua postură, ochii mi-au căzut pe rollbox-ul de lânga birou. Și mi-am dat seama că atunci cand a trebuit sa aleg, ca fiecare dintre colegii mei, un mesaj care să îl personalizeze, nu a fost deloc o coincidență că l-am ales tocmai pe acesta: Promises must be kept, commitments honoured, […] because we become what we do and character is simply the sum of our performances. Cred în adevărul simplu și excepțional din spatele acestor cuvinte. Așa cum cred că promisiunea de a face lucrurile așa cum Leo le-a imaginat de la început – “best in the world bar none” – trebuie dusă mai departe”, a afirmat Irina Becher despre noua funcție.

Totodată, în această perioadă, departamentul de Creație al agenției de publicitate s-a extins și consolidat cu patru noi membri: Radu Olteanu și Adina Basag Teodorescu (senior copywriteri), alături de Cosmin Ezaru (Head of Art Directors) și Dinu Gojan (Senior Art Director).