Doar o vorbă să-ţi mai spun…

Doar o vorbă să-ţi mai spun...

M-am întâlnit, nu o dată, cu persoane care căutau cu încăpățânare răspunsuri la greșelile pe care le făcuseră. Au venit către mine sperând, poate, că o să le dau eu explicația corectă. Sigur, pare mai simplu să iei ceva „de-a gata” și să-ți găsești o scuză decât să scormonești în miezul acțiunilor tale, în contextul care te-a dus la eroare și în numărul de opțiuni pe care le aveai atunci când ai greșit.

Greșeală sau învățătură?

Atunci când mă încăpățânez să nu dau soluții, consider că sunt mult mai folositoare celor pe care îi însoțesc în procesul de dezvoltare prin executive coaching. Nu acesta este rolul pe care am ales să-l joc în viața profesională. Cred cu tărie că oamenii sunt o resursă insuficient exploatată și că potențialul lor merită tot efortul ca sa-l pun în lumină. Așa că, în loc să încalț papucii sfătuitorului înțelept, pentru că nu sunt(?!), continui să-i pun coachee-ul meu întrebări până cand experiența neplăcută se transformă într-o învățătură.

Contextul în care întâlnesc frecvent „greșeala” ca sursă a nemulțumirii clienților mei este interacțiunea. Modul în care răspundem celor din jur, în viața personală, dar și la job, ne aduce satisfacție („am fost foarte mândru de mine că nu am reacționat la provocarea ei/lui”), dar și frustrare atunci când unele nevoi personale trec în primplan, iar situația scapă de sub control. Remarcile făcute la nervi („nici măcar atâta lucru nu ești în stare”), critica de față cu alte persoane și multe alte situații neplăcute ne amintesc cât de ușor este să greșești.

Cine greșește?

Numai „cine nu muncește, nu greșește!” este o veche zicală românească. Așa că nu scapă nimeni, șef sau nu. Rolul managerial, atât de dorit de mulți angajați sârguincioși, te face implicit răspunzător de rezultatele unei echipe. Chiar dacă este o formă de recunoaștere profesională, a gestiona reacțiile și rezultatele celorlalți este un exercițiu aparte. Șefii, de la orice nivel ar conduce, sunt cei mai expuși la greșeli. Modul în care comunică sau nu ceea ce gândesc despre membrii echipei pe care o conduc este unul dintre aspectele cel mai des judecate. Nu vă sună cunoscută mirarea „Nu putea să-mi spună mai demult că așteaptă altceva?”. În esență, toți oamenii se simt ușurați atunci când reușesc să puncteze pe loc aspectele care pot fi îmbunătățite. Dar nu e deloc ușor să faci asta. Consolarea că „nu e chiar atât de grav”, făcută din comoditate sau ca să nu strici atmosfera din echipă, se adaugă la încă o mică eroare sau atitudine dezamăgitoare anterioară, până când persoana din fața ta ajunge să pară un balaur cu șapte capete care devorează munca întregii echipe. În această situaţie, nu mai vezi nici o altă soluție decât să-l scoți pe respectivul din povestea ta.

Şi până când?

Uitându-te în urmă, poate că-ți dai seama ce simplu ar fi fost să nu lași „nimicurile” să se adune, să ai răbdarea și cuvintele potrivite ca să reglezi ceea ce nu corespundea aşteptărilor tale. Sau, de ce nu, să încerci să afli și din postura angajatului de ce a ajuns să comită erori. Pentru că, de cealaltă parte, omul cu care lucrezi, în locul căruia până nu demult ai fost, se complace  în a nu transmite așteptările pe care le are de la organizație, modul în care își desfășoară activitatea și, implicit, performanța individuală. Simte că ar putea face mai bine lucrurile, dar dacă șeful nu i-a zis nimic, înseamnă că poate nu are rost să deschidă discuția…

Una dintre concluziile imediate ale unei prime sesiuni de coaching pe tema greșelii este aceea că putem comunica mai bine, mai mult, mai explicit, la momentul oportun etc. Iar cea mai gravă greșeală pe care o facem este să amânăm această acțiune pentru că e prea de la sine înţeleasă ca să ne poată aduce prejudicii. Dacă însă te hotărăști că e suficient de important să comunici, o să vezi că în afara satisfacției că ai spus ceea ce gândeai, o să vină la pachet și deschiderea interlocutorului.

O să privești cu alți ochi persoana din fața ta căreia te jenai să-i spui ceea ce crezi. S-ar putea chiar, ca în loc să se supere, să-ți mulțumească pentru ajutorul oferit. Astfel o să descoperi în acel om calități pe care le poți lua în considerare pentru un rol diferit într-un nou proiect. În caz contrar, soluția de urgență pe care, din păcate, am probat-o de-a lungul anilor atât în calitate de HR, cât și din postura de consultant, este aceea că te desparți de angajatul sau șeful în cauză. Pentru că relația cu acesta a devenit atât de încărcată de toate trăirile neexprimate în timp, încât s-a cangrenat. E o rană care nu mai poate fi bandajată, cuvintele au căpătat o greutate aparte și da, acum, chiar simți că nu-și mai au rostul.

Altfel, cum?

Cred însă că niciodată nu e prea târziu să recunoști că ai greșit. Şi ce anume ai greșit. Măcar singur, tu cu tine, în oglindă, și tot merită trăit momentul acesta. Măcar în al doisprezecelea ceas să pui pe masă toate lucrurile care păreau prea puțin importante atunci când era vremea să fie discutate. Să ai puterea să vorbești fără patimă care sunt motivele pentru care doar drumurile separate vă pot salva ca indivizi. În astfel de cazuri, de fiecare dată când un coleg mă ruga să-i comunic eu angajatului decizia de a se despărți, mă întrebam dacă nu i-aş face cel mai mare bine refuzându-l amabil și ajutându-l să comunice ce avea de spus, de atâta timp. Desigur, erau și cazuri în care îmi asumam acest exercițiu de comunicare în locul lor. Cu cât  mai tranșant, cu atât mai bine! Brusc, lucrurile se luminau, acțiunile întreprinse aveau logică și rămânea învățătura greșelilor făcute.

Greșeala în managementul românesc

În privinţa profilului managerului autohton, școlit sau nu în tainele leadership-ului (total diferit de management, din punctul meu de vedere), nu cred în diferențe de cultură, ci mai degrabă în educarea unor comportamente. Ieșirile șefilor care fac deliciul discuțiilor dintre angajați sunt la fel de nocive în orice limbă. Pentru că tonul, tensiunea și frustrările generate rămân în sânul echipei sau în relația cu acesta. În oglindă, un salariat căruia i se pare un capăt de lume orice detaliu solicitat rămâne un ghimpe pentru șef, oricât de competent ar fi în plan profesional.

Eu prefer să-mi amintesc zâmbetul persoanelor cu care am lucrat pe componenta comunicare atunci când îmi povestesc cât de bine le-a fost atunci când au ales să spună, la timp, ceea ce gândeau, cum a evoluat relația cu interlocutorul, câte oportunități au identificat pentru o mai largă colaborare. Uneori, chiar aspectele dezvăluite din viața personală au dat culoare imaginii business în care se cunoscuseră. Despre greșeli se pot scrie tratate întregi, dar despre cum pot fi ele evitate, am o singură recomandare: vorbește despre greseală, fie ea mică sau mare, că nu degeaba se spune din bătrâni „Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată”. Asumați-o și caută să nu o repeți