Sarea si piperul procesului de dezvoltare

Sarea si piperul procesului de dezvoltare

În urma schimbărilor din anumite industrii afectate de criză, mulţ•i dintre profesioniş”ti i caută un nou job, o activitate care să-i reprezinte ”şi care să le utilizeze competen•ţele.

Observ însă, atât în calitatea mea de consultant, cât şi în cea de coach, reacţii contradictorii. Vorbim despre schimbare, dar ne agăţăm cu disperare de domeniul din care provenim. De ce? Pentru că acolo avem o experienţă care vorbeşte despre cine suntem. Aceasta nu va trece neobservată de către un potenţial angajator. Însă, dacă voi face aceleaşi demersuri şi voi rămâne blocat în aceeaşi paradigmă, este foarte probabil ca rezultatele să fie aceleaşi. Este doar o chestiune de timp până când modelul ajunge să se reediteze. O perspectivă nouă te-ar putea ajuta să-i descoperi sau să-ţi reaminteşti de abilităţi pe care nu le-ai mai pus în valoare de mult timp. Jobul ideal nu este acela în care te vei rutina curând, ci, mai degrabă, cel în care oportunităţile de dezvoltare îţi vor ţine interesul la un nivel ridicat. Iată de ce îmi place atât de mult definiţia dată de Sir John Whitmore procesului de dezvoltare despre care aminteam:

„Coaching înseamnă a elibera potenţialul persoanelor pentru a le maximiza  performanţa. Înseamnă să-i ajuţi pe oameni să înveţe ei înşişi, mai degrabă decât să-i înveţi propriu-zis ceva.”

Alege schimbarea, oricare ar fi motivul pentru care aceasta ţi-a ieşŸit în cale 

Pentru că această temă este îndelung dezbătută şi are sens pe mai multe planuri, îmi propun ca în acest articol să iau în discuţie numai schimbarea la nivelul mentalităţii şi al atitudinii individului integrat în procesul de dezvoltare prin Executive Coaching.

Dacă ţi-ai pus întrebarea de ce alţii pot face schimbarea în timp ce tu doar observi procesul, te rog să-ţi răspunzi la următoarea întrebare: Ce faci când te afli faţă în faţă cu provocarea? Mai întâi, te uiţi atent la ea, îţi surâde ideea şi un zâmbet apare în colţul gurii. Privirea îi coboară în interior, devenind preocupată de gândurile care încep să brodeze scenarii de reuşita. Pare prea frumos, aşa că demontezi rapid tot ceea ce tinde să devină o imagine ideală, găsind repede multe, foarte multe argumente să mai stai, să mai verifici, să vezi când ar fi cel mai potrivit moment ca să demarezi planul de acţiune. Dar inovatorul din tine strigă: „Acum!”. „Totuşi, alţii au încercat şi nu le este prea uşor”, îţi şopteşte scepticul şi analiticul. „Să mai facem nişte calcule şi, dacă ne iese bine, o să ne gândim cum ne apucăm de treabă.”

În esenţa, starea de confort este ceea ce te ţine pe loc. Spaţiul acela, nu foarte incitant, dar care-ţi asigură supravieţuirea pe termen scurt, pare să fie alegerea preferată de cei mai mulţi dintre noi. Cel mai la îndemână exemplu este practicarea sportului. Dar mişcare înseamnă şi escaladarea celor mai periculoase vârfuri, şi alergatul pe bandă. Cu toţii ştim că, pentru a te pregăti să faci un traseu spectaculos, trebuie să ai condiţia fizică necesară, pe care o obţii la sală. Îţi propun să te antrenezi astfel încât să poţi oricând „sări peste obstacole”, aşa cum îmi spunea  deunăzi o persoană interesată de dezvoltarea personală. La nivel mental, acest antrenament este unul în forţă. Dacă nu accepţi să te pui pe treabă şi să aplici cât mai des noile comportamente, va fi greu să te dezbari de cele mai puţin sănătoase.

Atitudinea contează

Cel mai mult îmi place să observ cum cei care îşi asumă acest proces, mai devreme sau mai târziu, dau de gustul provocărilor. Identifică şi descoperă sau redescoperă diferite tipuri de relaţii pe care le pot construi. Ca să nu mai spun cât le creşte apetitul pentru micile reuşite. Pentru că sunt ale lor, nu ale altor oameni, de pe alte continente sau din alte industrii. Combustibilul necesar funciţonării acestui proces este curajul. Iar curajul este un atribut al individului care conduce organizaţia sau face parte din ea, care generează rezultate şi are satisfacţii.

Nu ţine de procese şi pârghii ale sistemului, ci de natura umană. Iată de ce vreau să vă provoc cu aceasta temă. Lucrând în procesele de dezvoltare pe modelul GROW (Goals/obiective-Reality/realitate-Options/opiuni-Will/voinţa) al şcolii de coaching înfiinţată de acelaşi Sir John Whitmore, facem paşi repezi la setarea obiectivelor. Suntem însă cu toţii de acord cu zicala românească „de la vorbe până la fapte e cale să ajungă”.

Planul de acţiune reprezintă o parte din poveste. Pentru ca această să devină realitate, însoţitorul celui care îi setează obiectivele este la fel de important ca însuşi subiectul poveştii. Pentru ca rolul coach-ului este unul definitoriu în proces. El trebuie să susţină dezvoltarea cu argumente obiective, să sondeze după adevăruri relevante şi să cântarească cu precizie evoluţia coachee-ului pe drumul spre atingerea obiectivelor asumate.

Ce faci însă atunci când coach-ul nu este lângă tine? Cum îţi menţii nivelul de energie necesar şi, mai ales, cum observă cei din jurul tău schimbarea de atitudine? Cele mai apreciate feedbackuri sună cam aşa: „Bună, ce bine arăţi, e ceva schimbat la tine, nu ştiu exact să definesc, dar e o schimbare în bine!”. Un alt mod de a valida schimbarea de atitudine este să fii atent la discuţiile de culise despre tine: „Ai văzut, şeful e parcă mai atent la felul în care ni se adresează, chiar dacă presiunea e la fel de mare”. Sau „N-o să-ţi vină să crezi, dar am fost chemat la o discuţie, unde mă aşteptam să fiu tras la răspundere pentru întârzierea proiectului şi, când colo, el (acelaşi sef) era interesat să afle cum mă poate ajuta ca să fim mai eficienţi pe viitor. Pare şi el mai uman…”.
Astfel de repere care confirmă că poţi fi pozitiv, empatic şi chiar uman îţi aduc un motiv în plus să continui. Efortul necesar este substanţial, pentru că demersul, odată asumat, va fi integrat pentru totdeauna în modul tău de a fi. De aici încolo, despre cum şi cât de mult o să influenţeze atitudinea ta pe cei din jur (coechipieri, subalterni sau superiori) se pot spune multe. Probabil că ţi-ai şoptit uneori în barbă că ai vrea să ai în preajmă un om atât de cald, armonios, energic şi echilibrat. Să fii chiar tu cel despre care se vorbeşte poate deveni chiar un deziderat, atât pentru tine, cât şi pentru organizaţia în care ai ales să lucrezi.

Despre schimbarea generată la nivelul comportamentului managerial sau al relaţiilor interumane şi cea organizaţionala, mă voi întoarce cu exemple într-un articol viitor.