Superficialii – Efectele internetului asupra creierului uman

cum se schimba creierul nostru datorita consumului de internet

S-ar putea ca opțiunea mea de a vă prezenta această lucrare din portofoliul Editurii Publica să nu vă fie tocmai pe plac. Pentru că subiectul ei principal îl reprezintă efectele internetului asupra creierului nostru. Și cele pozitive, de care cu toții suntem conștienți, dar și cele negative, mai multe și mai subtile decât am fi bănuit.

Foarte pe scurt, se poate spune că Nicholas Carr, autorul volumului intitulat “Superficialii”, dezvoltă și argumentează în paginile lui teza lui Marshall McLuhan: “… pe termen lung, conținutul unui medium contează mai puțin decât mediumul însuși în influențarea felului în care gândim și acționăm”. Sau, cum spune chiar Nicholas Carr, “orbiți și năuciți prin programare, suntem prea ocupați ca să băgăm de seamă ce se petrece în capetele noastre”, în urma consumului exagerat de internet, sub orice formă.

Ideea de a scrie această carte i-a venit de la niște constatări simple ale felului în care l-au schimbat ultimii zece ani de internet. El și alți prieteni din elita intelectuală americană, care și-au petrecut zeci de ani în biblioteci tradiționale pentru documentarea doctoratelor sau a altor studii, recunosc: “Mi-am pierdut aproape în totalitate capacitatea de a citi și absorbi un articol lung de pe web sau tipărit”, “Nu mai pot să citesc Război și pace. Mi-am pierdut capacitatea de a o face. Chiar și o postare pe blog de peste trei sau patru paragrafe e prea mult de înghițit. O citesc în diagonală”, “Citesc mult – sau, cel puțin, ar trebui să citesc o groază, numai că nu o fac. Frunzăresc. Derulez. Am foarte puțină răbdare cu argumentele lungi, elaborate, nuanțate…”.

Cu alte cuvinte, vechiul nostru sistem de gândire liniară, calmă, concentrată este înlocuit de un nou gen de minte care dorește și are nevoie să primească și să distribuie informații în explozii scurte, izolate, uneori – suprapuse.

De același autor: Nimic (articol despre umorul la locul de muncă)