Ca să învățăm trebuie, mai întâi, să dezvățăm

Dezvatarea functioneaza mai bine in pasi mici

“Singurul lucru care interferează cu învăţătura mea este educaţia mea” – Albert Einstein

Trăim într-o epocă în care care volumul de informații crește exponențial, de la o zi la alta, iar accesul la cunoaștere este fără precendent în istoria cunoscută a omenirii. Astăzi, avem acces relativ ușor și în formate variate la cunoștințe despre aproape orice.

În acest context, nevoia de învățare crește continuu, iar resursele sunt aproape nelimitate. Dar este oare suficient să mă antrenez în învățare pentru a fi “la zi” și performant? Sau va trebui să iau în considerare și reversul procesului: dezvățarea?

Învățarea se face prin asocierea unui concept “nou” (încă necunoscut) cu un concept “vechi” (deja cunoscut). Așadar, teoretic, cu cât volumul de concepte, informații și idei deja cunoscut este mai mare, cu atât învățarea ar trebui să fie mai rapidă. Dacă așa stau lucrurile, contemporanii noștri ar trebui să fie cei mai ușor de învățat oameni din istorie, nu? Din păcate, nu este așa!

Învățarea este un proces. Începe cu înțelegerea (prin dialogul cu instructorul) și culminează cu acțiunea (punerea în practică a celor învățate). Totodată, presupune și „dezvățarea” unor informații deja existente care pot fi asemănătoare, diferite sau chiar contrare noului concept.

Puțini dintre noi luăm în considerare importanța covărșitoare a dezvățării. Să nu uităm că „adevărurile” pe baza cărora operăm și pe baza cărora vedem lumea sunt, de fapt, convingerile acumulate de-a lungul propriei vieți atât prin asimilarea de învățăminte de la alții (familie, școală, anturaj), cât și prin experiența proprie. Aceste adevăruri sunt adânc conectate cu imaginea de sine și, ca atare, greu de schimbat. Toate aceste adevăruri definesc „sistemul de operare” personal.