Încercarea de a analiza operațiunile de export din perspectivă vamală, în paralel cu implicațiile generate de legislația de TVA, conduce, adeseori, la rezultate neașteptate. Câteodată, importanța unor condiții de formă poate genera încălcarea principiului privind prevalența substanței asupra formei („substance over form”), inclusiv aplicarea unor tratamente de TVA contrare legii, spune Cristina Galin – manager, specializare impozite indirecte, EY România.
Prezentăm mai jos cazul unei livrări de bunuri efectuată de o societate (A) din România către o societate (B) nestabilită în România, dar stabilită în alt stat membru UE, în condițiile în care bunurile sunt transportate din România în afara teritoriului vamal de către cumpărător (B).
La prima vedere, pare evident că o astfel de livrare beneficiază de scutire de TVA conform prevederilor art. 294, alin. (1), litera b) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal. Totuși, orice scutire de TVA trebuie justificată de persoana impozabilă care o aplică, cu anumite documente specific prevăzute de Ordinul 103/2016.
Unul dintre acestea se referă la declarația vamală de export. Evident, o astfel de declarație este obligatorie și trebuie depusă la autoritatea vamală atunci când bunurile părăsesc teritoriul vamal al Uniunii Europene, dar aceasta se completează în baza legislației vamale.
Din perspectivă vamală, noțiunea de exportator este definită în Regulamentul delegat al Comisiei (UE) nr. 2446 din 2015 (intrat în vigoare la 1 mai 2016), ca reprezentând persoana stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii care, în momentul în care declarația vamală de export este acceptată, este titularul unui contract încheiat cu destinatarul dintr-o țară terță și care are competența de a stabili dacă mărfurile vor fi transportate către o destinație din afara teritoriului vamal al Uniunii.
Așadar, pentru exemplul menționat mai sus, societatea B este considerată exportator din punct de vedere vamal, având obligația de a depune declarația vamală de export.
Totuși, în ceea ce privește scutirea de TVA ce s-ar aplica livrării de bunuri efectuată de A către B, lucrurile se complică. Ordinul mai sus menționat conține un exemplu în care se precizează clar că, în cazul în care declarația vamală de export este întocmită pe numele societății B, care este menționată ca exportator pe declarația vamală, se consideră că exportul bunurilor este realizat de societatea B, care are obligația înregistrării în scopuri de TVA în România conform art. 316 alin. (4) din Codul fiscal. Mai mult, livrarea efectuată de societatea A către societatea B este o livrare locală, taxabilă în România conform regulilor generale.
În consecință, respectarea legislației vamale influențează tratamentul de TVA al livrării de bunuri de la A la B, conducând la imposibilitatea aplicării corecte a scutirii de TVA, așa cum este aceasta prevăzută de lege, deoarece nu este respectă o condiție de formă pentru justificarea scutirii de TVA. În acest context, ne punem evident întrebarea: cine prevalează?
(Foto: Tristan Taussac, www.flickr.com)
