Răspunderea managerială în cadrul procedurii insolvenţei

de George Albert Ionescu, avocat, Casa de avocatură Ionescu şi Sava

Tragerea la răspundere a membrilor conducerii unei companii care, prin faptele lor ilicite sau neglijenţa lor, au cauzat starea de insolvenţă este un tip de sancţiune specială, în condiţiile în care procedura insolvenţei este investită cu accente „terapeutice”.

Obiectivul prezentului material îl constituie mai buna înţelegere de către mediul de business a mecanismelor de aplicare a legislaţiei insolvenţei. Astfel, tragerea la răspundere a membrilor conducerii unei companii atestă faptul că „terapia” legală pentru debitorul aflat în dificultate presupune, pe lângă adoptarea unor măsuri energice de resuscitare economică, şi instituirea unei pedepse direcţionate strict către persoanele responsabile.

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei este cea care prevede posibilitatea tragerii la răspundere a membrilor organelor de conducere ale societăţii care prin faptele lor au cauzat starea de insolvenţă a persoanei juridice. Pe cine din cadrul conducerii unei companii vizează măsura tragerii la răspundere?

Sfera persoanelor care pot fi trase la răspundere include atât membrii organelor desupraveghere şi ai organelor de  conducere din cadrul unei societăţi (concret, răspunderea îi vizează pe administratori, directori, cenzori şi auditori financiari), cât şi orice altă persoană ce a cauzat starea de insolvenţă a societăţii prin săvârşirea faptelor prevăzute de lege, exercitând funcţii de supraveghere sau conducere în cadrul societăţii (exemplu asociaţii persoanei juridice).

Faptele pentru care managerii pot fi traşi la răspundere în cadrul procedurii insolvenţei

Legea prevede expres faptele ilicite care pot fundamenta tragerea la răspundere a membrilor conducerii unei companii. Astfel, o persoană este sancţionabilă dacă a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. În practică, astfel de cazuri în care administratorul sau managerul se serveşte de un lucru contrar interesului societăţii şi în scopul profitului personal au fost considerate plată de către societate a unor cheltuieli de transport, călătorie sau sejur,” fără legătură cu activitatea persoanei juridice, finanţarea de către societate a unor lucrări de construcţii la imobilul proprietate personală a conducătorului ei sau achitarea de către administrator a unei amenzi pentru încălcarea Codului rutier din fondurile persoanei juridice pe care o conducea.

Utilizarea bunurilor societăţii exclude intenţia managerilor de a-şi însuşi definitiv bunul respectiv, scopul acestora fiind numai obţinerea unui avantaj personal. În faptele de acest tip pot fi încadrate folosirea de către organul de conducere, în interes personal, a telefoanelor şi autoturismelor societăţii pe care o conduce şi care ar trebui utilizate exclusiv în interes de serviciu.

În categoria abuzului de bunuri sociale, sunt incluse şi însuşirea în interes personal a creditului bancar acordat societăţii, precum şi plata către parteneri a unor avansuri pentru lucrări fictive. În mod similar, în Franţa, în cazul Bon Marche, s-a reţinut existenţa abuzului de bunuri şi de credit comis de membrii organelor de conducere ai unei societăţii care au efectuat cumpărături excesive de mobilier de la o societate vânzătoare ce aparţinea unuia dintre administratorii societăţii cumpărătoare.

De asemenea, răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi angajată şi pentru deturnarea de fonduri prin nevirarea sumelor reprezentând contribuţia de asigurări de sănătate reţinută din salariile angajaţilor către fondurile speciale, cărora le sunt destinate potrivit legislaţiei fiscale. Conform legii, sunt sancţionabile şi persoanele care au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, sau au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi.

Membrii conducerii companiei care au ţinut o contabilitate fictivă au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea pot fi şi ei traşi la răspundere. Nerespectarea prevederilor legale  relative la organizarea contabilităţii nu poate fi considerată o simplă neglijenţă, ci indică administrarea frauduloasă a averii societăţii şi reprezintă o premisă pentru aplicarea răspunderii din Legea insolvenţei. Se induce astfel ideea de ascundere a patrimoniului faţă de creditori şi de fraudă la lege în scopul sustragerii de la controlul autorităţilor de
reglementare şi control privitor la activitatea societăţii. Astfel, neevidenţierea în contabilitate a unor mărfuri şi introducerea de facturi fictive au fost considerate de practica judiciară fapte ilicite, ce au atras răspunderea administratorilor.

Prin urmare, întocmirea la timp şi în mod complet a documentelor contabile aferente diferitelor operaţiuni ale societăţii, apte să reflecte fidel şi exact situaţia financiară reală a societăţii, precum şi depunerea promptă a raportărilor contabile de tip bilanţier la instituţiile abilitate sunt măsuri imperativ necesare pentru a evita tragerea la răspundere pe temeiul Legii insolvenţei. Deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia este o altă faptă ilicită ce poate angaja răspunderea autorului.

Instanţele române au inclus în categoria faptelor ilicite reţinute sub această calificare încasarea de către membrii organelor de conducere ale societăţii a unor remuneraţii abuzive. Acestea s-au dovedit a fi excesive în raport cu  capacităţile de trezorerie ale societăţii sau în comparaţie cu activitatea concretă desfăşurată de administrator în cadrul societăţii. Astfel, remuneraţia membrilor organelor de conducere trebuie să fie proporţională atât cu munca efectiv depusă de persoana în cauză, cât şi cu rezultatele societăţii.

Prin urmare, în cazul unei sănătăţi financiare precare a societăţii, sunt recomandabile revizuirea şi ajustarea remuneraţiilor membrilor organelor de conducere. În plus, pot fi trase la răspundere atât persoanele care au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi, cât şi cele care, în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. Enumerarea este neîndoielnic limitativă şi, în consecinţă, nu poate fi extinsă prin interpretare analogică.

În acest sens, instanţele au respins în mod constant alte temeiuri invocate de părţi, precum nedepunerea diligenţelor pentru readucerea unor bunuri în patrimoniul debitorului. Existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu este a treia condiţie pentru angajarea răspunderii sus menţionate şi presupune ca starea de insolvenţă a debitorului să fie consecinţa directă şi necesară a unei fapte ilicite dintre cele expres prevăzute de lege. În final, membrii conducerii unei companii pot fi traşi la răspundere numai dacă săvârşirea faptelor ilicite a fost culpabilă, iar culpa este dovedită