TOP. În ce domenii lucrează angajații cu cele mai mari salarii din România

Angajatii din domeniul financiar, cei mai interesati sa-si schimbe jobul in luna septembrie

În țara în care salariul minim pe economie este de 975 de lei brut, sunt și câțiva mai norocoși. Salariile celor mai bine plătit angajați români sunt din șase cifre (în euro), astfel că germanii sau britanicii pot fi invidioși pe asemenea venituri, spun într-un glas specialiștii în recrutare și experții fiscali.

Românii al căror salariu sare de echivalentul a 780 de euro sunt mai puțini de 200.000. În plus, și dintre aceștia doar 6 din 10 câștigă în mână în fiecare lună peste 1.500 de euro. Cele mai mari lefuri le au angajații din energie, construcții, industria farmaceutică sau bănci. Cu toate acestea, există și câteva excepții.

Citește și: De la 1 iulie, crește salariul minim. Ce cheltuieli suplimentare vor avea angajatorii

În acest sens, salariile următoare merită amintite:

Cel mai mare salariu din România îl are un angajat din imobilare: 2,2 milioane de euro brut. După plata taxelor și impozitelor, rămâne cu aproape 147.000 de euro în mână în fiecare lună.

Pe locul doi în top este un lucrător din domeniul lucrărilor de instalații electrice, care a plecat acasă anul trecut în fiecare lună cu echivalentul a 143.000 de euro.

Consultanța în afaceri s-a dovedit și ea bănoasă pentru cineva care a încasat echivalentul a aproape 128.000 de euro lunar.

Citește și: Angajatorii decid unde virează salariul angajaților

Chiar germanii sau britanicii pot fi invidioși pe asemenea venituri, spun specialiștii în recrutare și experții fiscali. Nu doar pentru că vorbim despre sume colosale, ci și pentru că au fost încasate ca salariu, iar în România povara fiscală pe salarii este una mare, conform estnews.ro.

„Din cauza contribuțiilor sociale mari, numărul salariilor mari și foarte mari în România este mic, căutându-se forme alternative de plată a remunerației cuvenite”, a declarat Gabriel Biriș, analist fiscal.

Pentru ca cel mai bine plătit angajat român să încaseze lunar echivalentul a 147.000 de euro, atât el, cât și firma pentru care lucrează au lăsat la stat în fiecare lună taxe și impozite în valoare de aproape 53.000 de euro, cel mai mult sub formă de impozit pe venit și contribuție la sănătate.

„Cel mai probabil în acest an despre asta vorbim, despre un angajator cu apetit de risc foarte scăzut plătind și costul”, a spus Gabriel Biriș.

Citește și: România în cifre. Cum a evoluat salariul din anii ’90 până în prezent

În România există în prezent aproape 5,3 milioane de angajați, cei mai mulți cu salarii mici. De altfel, specialiștii în resurse umane atrag atenția că angajații sunt plătiți prea puțin față de câștigurile șefilor.

(Foto: pixabay.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •