Bărbații par să fie mai puternic orientați spre construirea brandului personal decât femeile

Barbatii par sa fie mai puternic orientati spre construirea brandului personal decat femeile

Brandul personal conține setul de caracteristici care evidențiază fiecare persoană și comunicarea acesteia. Însă opțiunile care definesc în mod specific brandul fiecăruia sunt rezultatul alegerii dictate de vârstă, educație și gen.

Aceasta este concluzia la care a ajuns compania de consultanță Valoria, în urma unei cercetări despre brandul personal. Au fost analizate circa 1.500 de răspunsuri primite la chestionarul cercetării, în funcție de genul respondenților, pentru a identifica diferențele de abordare și de focus în construcția brandului personal.

Citește și: 7 din 10 oameni de afaceri nu văd beneficiile brandului personal

În ceea ce privește opțiunile cele mai potrivite pentru a-și defini brandul personal, femeile privilegiază comunicarea valorilor proprii (59%) și ulterior comunicarea experienței de afaceri și a competențelor relevante (54%), în timp ce bărbații pun pe primul plan comunicarea experienței de afaceri și a competențelor relevante (62%), iar abia apoi construirea unei imagini publice (49%).

Principalul indicator de performanță în funcție de care își măsoară progresul în construirea brandului personal este numărul de contacte de business noi pe care le au atât femeiile (60%), cât și bărbații (66%). Acesta este urmat de numărul de evenimente la care participă într-o lună (29%) în cazul femeilor și de numărul de contacte pe LinkedIn (35%) în cazul bărbaților, evidențiind natura socială a femeilor și cea pragmatică a bărbaților.

Brandul personal este dictat de varsta, educatie si gen?

În ceea ce privește bugetul alocat lunar pentru activități care să conducă la construirea brandului personal, mai mulți bărbați (45%) au un astfel de buget decât femeile (38%), în timp ce mai multe femei (46%) decât bărbați (41%) nu au un buget alocat pentru activități relevante pentru construirea brandului personal.

Top 3 canale pe care le folosesc femeile pentru comunicarea publică a brandului personal sunt la egalitate Facebook și LinkedIn (59%) și evenimentele la care participă ca vorbitor (34%), în timp ce top 3 canale folosite de bărbații sunt mai diferențiate: LinkedIn (65%), Facebook (49%) și evenimentele la care participă ca vorbitor (47%).

Identificarea temelor relevante pentru dezvoltarea brandului personal este facilitată de existența unui proces mai mult în cazul bărbaților (25%) decât în cazul femeilor (15%). Dar tot mai multe femei lucrează la setarea unui proces în acest sens (37%), față de numărul bărbaților (34%)

În afara domeniului profesiei, domeniile majore alese pentru comunicarea brandului personal pentru femei sunt educația (55%) și domeniul social (52%), în timp ce pentru bărbați sunt antreprenoriatul (59%) și mediul social (51%).

Colaborarea cu un consultant specializat în personal branding este agreată de 55% dintre femei și 39% dintre bărbați, iar cea cu un executive / life coach este de interes pentru 40% dintre femei și numai 27% dintre bărbați.

Așadar, bărbații par să fie mai puternic orientați spre construirea brandului personal și există mai multe diferențe de abordare în funcție de gen, dar lucrul cel mai semnificativ relevat de cercetarea Valoria este conștientizarea de ambele genuri a importanței construirii brandului personal.

Diferențiator la angajare sau promisiune de valoare, brandul personal este managementul percepției celorlalți despre tine, după ce ai comunicat cine ești. Dincolo de plus-valoarea pe care o aduce la angajabilitate, brandul personal influențează relațiile cu ceilalți pe termen lung și facilitează aderența la valorile pe care le susținem prin opiniile și proiectele noastre.

Elena Badea este Managing Partner al companiei de consultanță Valoria Business Solutions. Anterior, timp de 15 ani, a fost Director de Business Development si apoi Director de Marketing al unei companii internaționale de top ce activează în Romania. Elena are o vastă experiență în business development, account management, marketing corporativ, operațional și marketing digital. A coordonat 43 de cercetări privind mediul de business și antreprenorial din Romania și s-a implicat în programe de formare și coaching pentru manageri și oameni de afaceri, dar și în proiecte de responsabilitate socială și educație. Publică frecvent articole în presa centrală din România și este invitată ca vorbitor la numeroase conferințe naționale pe teme actuale de marketing și business development.

Valoria Business Solutions este o companie de consultanță, training, și coaching. Misiunea companiei este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul. Aflați mai multe despre noi pe: www.valoria.ro

Foto: Darren Coleshill / Unsplash