Despre greșeală: Ce am face altfel?

Laura Solomonescu, Business Development Manager Interact

Îmi aduc aminte, cu amuzament acum, că, atunci când eram mică şi începusem deja să învăţ franceza, profesoara cu care făceam meditaţii mă obliga să repet de 15 ori sunetul sau  cuvântul pe care îl pronunţam greşit. Când se termina ora de franceză, rămâneam marcată de acel sunet sau cuvânt şi obişnuiam să-l mai repet de 10 ori, ca să mă asigur că nu-l voi mai spune greşit vreodată. Eram convinsă pe atunci că a fi adult înseamnă şi să nu mai faci greşeli la franceză…

Probabil că vă amintiţi şi voi de greşelile din copilărie, făcute fie la locul de joacă, fie la şcoală. Nu era ceva plăcut şi peste care se putea trece uşor, mai ales dacă un profesor sau cineva din familie vă punea în dificultate, scoţând în evidenţă „pozna”. În general, noi, românii, nu suntem prea toleranţi la greşeli: aud şi acum despre părinţi cărora le este atât de frică de eroare, încât preferă să facă ei lecţiile în locul celor mici, pentru ca aceştia să nu comită vreo greşeală.

La nivel general uman

Şi totuşi, de-a lungul timpului, cred că toţi am făcut greşeli, unele mai grave care şi-au pus cumva amprenta pe viaţa noastră, altele mai nesemnificative, uitate repede. Nu e cazul să vă mai aduc aminte de unul dintre proverbele foarte cunoscute: „a greşi e omeneşte…” Am asistat de curând la o dezbatere a unor prieteni despre acest proverb şi despre care sunt acele greşeli din care înveţi şi pe care nu le mai repeţi. Una dintre părţi milita pentru ideea că doar din greşelile notabile poţi învăţa şi, astfel, le poţi evita pe viitor. Cealaltă parte susţinea că proverbul  este doar o modalitate de a accepta şi scuza greşelile umane şi nicidecum că ar fi un atribut definitoriu uman.

Am stat deoparte şi m-am gândit dacă vreuna dintre cele două părţi are dreptate. Am fost de acord cu cel care declara că doar greşelile marcante pot fi evitate pe viitor, tocmai pentru că ne influenţează într-un fel anume. De aceea, ele ar trebui tolerate. Dar ce faci atunci când greşeala ta produce o pierdere – de clienţi, de imagine şi reputaţie –, atrage un cost pentru companie sau împiedică buna funcţionare a unei echipe? Cât de grave sunt acestea? Ar mai trebui ele tolerate, pentru că, după cum spuneam mai devreme, a greşi e omeneşte?

Nu am putut evita să nu mă uit şi la ceea ce fac eu în fiecare zi şi la cum orice greşeală are efect nu numai asupra mea, ci şi asupra colegilor şi întregii organizaţii. Citeam undeva că evoluţie înseamnă şi să faci greşeli până le perfecţionezi, aducându-le la stadiul de reuşită. Se mai spunea acolo şi că, de fapt, oamenii stagnează pentru că ori nu-şi dau seama de motivul pentru care cad în eroare, ori se descurajează şi nu mai fac nici o încercare, chiar dacă următoarea ar putea fi cea finală. Mă întreb câţi dintre noi învăţăm din propriile greşeli şi câţi le găsim justificări, mai ales în factorii externi.

La nivel organizaţional

La acest nivel, lucrurile sunt chiar mult mai grave. Greşelile de planificare, de recrutare, de expansiune, de poziţionare pe piaţă pot avea urmări dramatice, din cauza cărora multe părţi pot suferi. Mi-ar plăcea să cred că ultimii ani ne-au învăţat multe despre precauţie, despre toleranţa sau intoleranţa la greşeli şi despre responsabilitatea fiecăruia. Mi-ar plăcea să cred că ultimii ani ne-au deschis mai mult ochii şi ne-au făcut mai flexibili la schimbările vieţii. Şi ajung din nou la întrebarea iniţială: ce am face diferit dacă am retrăi primele luni din 2009? Ştiu companii care au început de-abia în ultimul an să simtă în vânzări instabilitatea ce caracteriza lumea încă de acum cinci ani, organizaţii care au crezut că nu este despre ei, despre produsele lor şi că pe ei nu-i va atinge incertitudinea. Aceste organizaţii au ignorat semnalele şi şi-au continuat implementarea strategiei ca şi cum piaţa nu ar fi supusă nici unei schimbări, ca şi cum nimic nu i-ar putea scoate de pe şinele lor. Mă întreb dacă ei ar face altfel şi dacă, într-adevăr, au învăţat din greşeli.

La nivel personal

Mă opresc aici şi revin la perspectiva asupra propriei relaţii cu greşeala. Ştim cu toţii că schimbarea începe cu fiecare dintre noi şi că doar uitându-ne la cum facem noi lucrurile şi la ce ar trebui să facem diferit vom putea influenţa echipa din care facem parte, organizaţia unde aducem valoare şi, de ce nu, industria în care activăm. Aşa că am făcut un exerciţiu discret, dar intens, de a mă uita la ce am greşit eu în ultimii ani, la ce am învăţat din asta şi la ce aş face diferit dacă m-aş trezi mâine dimineaţă în ianuarie 2009. Este un exerciţiu revelator şi vi-l recomand cu căldură. Cred că ne ajută pe toţi să păstrăm proaspete în minte acele limitări de care am dat dovadă şi care, în timp, ne pot lărgi orizontul. Cred că privim acum flexibilitatea cu alţi ochi, tocmai pentru că greşeala de a fi inflexibili ne-a costat foarte mult. De asemenea, sunt de părere că am devenit mai deschişi la noi moduri de a face lucrurile tocmai pentru că vechile moduri nu mai au efect. Cred că suntem mai eficienţi tocmai pentru că nu mai avem luxul de a tărăgăna activităţile, suntem mai interesaţi de cei din jur pentru că a colabora acum are mai multă rezonanţă şi forţă. M-aş hazarda să spun că suntem mai creativi căutând să ajungem la nişte rezultate mai bune cu resurse mai puţine.

Dacă la început de an nou obişnuim să ne facem obiective, unele mai îndrăzneţe ca altele, iar unii dintre noi chiar şi un bilanţ al anului care s-a încheiat, precum şi un top cu ce am învăţat  în acel an, poate ar trebui să facem şi un top al lucrurilor pe care le-am face diferit. Şi cum la topuri şi obiective îndrăzneţe suntem foarte buni, poate ar fi util ca, în anul ce vine, să ne  uităm trimestrial şi la ce am reuşit să evităm, corectăm sau îmbunătăţim din greşelile trecutului. E greu pentru că presupune disciplină şi consecvenţă, dar nu sunt acestea două ingrediente care ne ajută oricum la îndeplinerea acelor obiective îndrăzneţe?