Legătura dintre acţiune şi identitate

Legătura dintre acţiune şi identitate

Andreea Doica, Trainer Interact

„Deciziile dau direcţie şi focus vieţii noastre.” Iată o afirmaţie simplă, dar puternică. Ea prefaţează expoziţia cu lucrările lui Vincent Van Gogh, de la Hermitage Museum, Amsterdam.

painting

Ce legătură are dictonul sus-menţionat cu artistul în cauză şi exponatele sale? La 27 de ani, fără să fi arătat vreun talent special pentru desen sau pictură, Vincent Van Gogh a hotărât că va deveni artist, că îşi va dedica viaţa picturii. Un deceniu mai târziu, pictorul care pornise în viaţă dintr-o obscură regiune minieră a Belgiei, devenise cunoscut în lumea întreagă, iar semnătura sa, „Vincent”, era deja o marcă faimoasă. De la începutul carierei sale artistice, Van Gogh a adoptat o metodă de învăţare bazată pe repetiţie până la eliminarea erorilor, a lucrat sistematic şi cu pasiune pentru a-şi rafina tehnica, a ales subiecte în mod deliberat şi a evaluat constant felul în care acestea reuşeau să-i transmită viziunea despre viaţă.

Nu talentul sau o anume înclinaţie artistică şi creatoare l-au determinat pe Van Gogh să facă pasul iniţial, ci ceea ce azi am descrie ca atitudinea conştientă de a opta pentru o direcţie, de a alege să mergi către un obiectiv şi de a-l urmări cu curaj şi energie, punând în slujba lui toate mijloacele avute la îndemână.

Care este însă mecanismul care stă la baza deciziei? Care este „de ce-ul”?

„În orice moment în care iei o decizie, cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este cel corect, cel potrivit. Al doilea este cel nepotrivit. Cel mai rău lucru pe care îl poţi face este să nu faci numic.” – Theodore Roosevelt

Altfel spus, orice decizie e mai bună decât nici o decizie. Pe măsură ce mediul în care activăm se schimbă, putem fi tentaţi să atribuim succesul sau insuccesul acţiunilor noastre unor lucruri pe care le controlăm sau, dimpotrivă, unor forţe din afara sferei noastre de influenţă. Felul în care alegem să privim lucrurile are un efect imediat asupra succesului nostru pe termen lung.

Această perspectivă aleasă este cunoscută drept „locus de control”. Ea explică felul în care comportamentele şi atitudinile noastre îşi pun amprenta asupra rezultatelor pe care le obţinem în viaţa profesională şi personală.

Locusul de control descrie gradul în care percepem că rezultatele acţiunilor noastre sunt direct legate de comportamentele pe care le avem, de deciziile pe care le luăm şi, în general, ele se află sub sfera noastră directă de influenţă sau, dimpotrivă, vin ca urmare a acţiunii unor forţe externe, pe care nu le putem controla.

Persoanele care dezvoltă un locus de control intern cred că sunt responsabile de propriul succes. Acelea care manifestă un locus de control extern vor fi de părere că forţele externe, precum norocul, vor determina rezultatele pe care le obţin.

În privinţa beneficiilor unui locus intern de control, în general, persoanele care se situează în această zonă:

Se vor angaja în activităţi care le vor îmbunătăţi situaţia curentă;

Se vor concentra pe obţinerea rezultatelor pe care şi le doresc, trasând cu claritate acţiunile pe care trebuie să le întreprindă pentru aceasta şi urmărindu-le cu asiduitate;

Vor munci cu seriozitate pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele, abilităţile şi competenţele de care ştiu că au nevoie;

Sunt în mod natural curioase şi încearcă să înţeleagă de ce lucrurile au evoluat în maniera observată;

Identifică şi reţin cu uşurinţă informaţiile pe care le pot folosi pentru a crea rezultatele pozitive dorite în viitor;

Au un stil de management mai participativ.

Aşadar, persoanele cu un locus intern de control au, în general, mai mult succes, din motive bine întemeiate. Cu toate acestea, pot exista momente când un locus de control extern este un avantaj, mai ales atunci când avem nevoie să fim mai toleranţi şi mai atenţi cu cei din jur. De ce spun asta? Aceia dintre noi care au un puternic locus intern tind să fie foarte orientaţi către rezultate şi atingerea lor, ceea ce poate avea un efect negativ asupra celorlalţi, care se vor simţi uneori „călcaţi în picioare” sau „lezaţi”. De asemenea, un locus intern înseamnă şi o tendinţă de a controla virtual orice situaţie, ceea ce se poate traduce în mod paradoxal prin dificultăţi în a alege o direcţie sau în a lua o decizie. Să spui „da” unor opţiuni înseamnă totodată să spui „nu” altora. Este necesar, prin urmare, să ne acordăm timp, nouă şi celor cu care interacţionăm, să analizăm şi să asimilăm decizia, să acceptăm că o alegere înseamnă să îngustezi conştient perspectiva şi să acţionezi focalizat pe un anumit „front”.

Ascultând felul în care oamenii descriu actul decizional, am ­observat că pornesc fie de la ceea ce nu vor, fie de la ceea ce vor să se întâmple. Dacă prima variantă este perfect validă şi poate să ne ţină departe de ceea ce percepem că e un risc sau un eveniment negativ, cea de-a doua este, cred, singura care ne ajută să obţinem ceea ce ne dorim; este singura manieră în care desenăm traiectoria pe care vrem să mergem şi care ne asigură că ajungem la destinaţie.

Ar mai fi de adăugat un ingredient în procesul de luare a deciziilor: setul de valori personale. Este decizia noastră în concordanţă cu acestea? Contribuie la păstrarea integrităţii, a identităţii celor care participă la decizie şi care vor acţiona ulterior pe baza ei?

Fiecare decizie pe care o luăm – ­absolut fiecare – nu este doar despre ceea ce vom face. Este despre cine suntem. Atunci când înţelegem şi ne reamintim acest lucru, totul se schimbă. Putem adopta o nouă perspectivă, iar toate evenimentele şi situaţiile care vor apărea vor deveni oportunităţi pentru a face ceea ce dorim.