Peste un miliard de femei sunt pregătite să intre pe piaţa globală a forţei de muncă

Peste un miliard de femei sunt pregătite să intre pe piaţa globală a forţei de muncă

În jumătate din ţările G20, femeile reprezintă peste 50% din forţa de muncă din sectorul public. Cu toate acestea, femeile continuă să fie reprezentate într-un procent mai mic în funcţii de conducere comparativ cu bărbaţii, ocupând poziţii de nivel inferior, cu salarii mai mici şi, deseori, cu locuri de muncă part-time, arată Ernst & Young Worldwide Index of Women as Public Sector Leader – care analizează problemele legate de egalitatea de gen la nivelurile superioare de conducere din sectorul public.

index od women

 

 

Când vine vorba de numărul de lideri de sex feminin din sectorul public global, Canada, Australia şi Marea Britanie ocupă primele trei locuri. SUA, Italia, Franţa şi Germania se situează pe o poziţie favorabilă, la fel şi Africa de Sud şi Brazilia. Africa de Sud, clasată pe locul patru în indexul Ernst & Young, se află în fruntea clasamentului pe cele două paliere de analiză: miniştri femei şi femei în parlament.

Dar, chiar şi în ţara care s-a clasat pe locul întâi, Canada, femeile reprezintă doar 45% din liderii sectorului public. În Japonia, a treia economie din lume, femeile reprezintă sub 2,5% din lideri din sectorul public iar în India, doar 7,7%. În Arabia Saudită, cifra este zero.

 

Poziţia femeilor în sectorul public din economiile emergente

Brazilia se clasează pe locul cinci, cu o femeie preşedinte din 2010 şi 10 femei din cei 39 de membri ai cabinetului de guvernare, un record pentru Brazilia. Argentina, Mexic şi Turcia – formează un al doilea nivel în indexul Ernst & Young. De exemplu, în Argentina, o treime din membrii Parlamentului sunt femei.

Rusia se clasează mai puţin bine. Deşi are cel mai mare număr de femei care lucrează în sectorul public – 71% – doar 13% din funcţiile de conducere sunt deţinute de femei.

Pieţele emergente din Asia, deşi reprezintă regiunea economică cu cea mai rapidă creştere din lume, estimată la mai mult de 6% pe an, se poziţionează mult mai jos în clasament.

 

Dar în România?

România se înscrie în tendinţele identificate la nivel internaţional – femeile sunt prezente în sectorul public în poziţii de nivel inferior şi într-o pondere mică, în funcţii de conducere. În actualul Guvern, spre exemplu, din cei 26 de miniştri, cinci sunt femei.

Evoluţia mentalităţii şi practicilor la nivelul întregii societăţi ne încurajează să vedem semnale pozitive, care vor continua schimbarea pe acest plan în sectorul public. În mare parte, acestea vin din mediul privat, unde politicile privind egalitatea de gen şi performanţele femeilor la locul de muncă au determinat creşterea numărului femeilor în posturi de conducere. Mai mult decât atât, vedem tot mai multe femei-antreprenor care dezvoltă şi conduc afaceri de succes, iar acestea sunt exemple importante la nivelul întregii societăţi”, explică Elena Badea, Director Marketing, Ernst & Young România.

 

Ce se poate face?

Raportul identifică patru direcţii de acţiune care, dezvoltate împreună, pot să conducă la o mai mare reprezentare a femeilor în funcţii de conducere:

  • Legislaţia pentru deblocarea barierelor vizibile – şanse de muncă egale, combaterea discriminării, respectarea concediului de maternitate şi alte măsuri de protecţie a femeilor pe piaţa muncii.
  • Transformare culturală pentru înlăturarea barierelor invizibile – prin continua îmbunătăţire a practicilor de recrutare din sectorul public, susţinerea şi promovarea respectului pentru diversitate, puterea exemplului.
  • Exemple de leadership –  programe de fidelizare a angajaţilor valoroşi care să vizeze păstrarea şi reintegrarea angajaţilor femei după concediul de maternitate.
  • Acţiuni care să încurajeze formarea de viitori lideri-femei în sectorul public – programe prin care să se realizeze transferul de experienţă către viitorii lideri.

Peste 1 miliard de femei sunt pregătite să intre pe piaţa globală a forţei de muncă în următorii zece ani, să înceapă afaceri sau să preia poziţii de conducere – ceea ce le poziţionează ca o viitoare piaţă emergentă de care guvernele din întreaga lume trebuie să fie preocupate.