Unul din trei adulți are mai puțin de 10 ore de timp liber pe săptămână

Unul din trei adulți are mai puțin de 10 ore de timp liber pe săptămână

Sursa foto: stocksnap.io

Pe măsură ce viața devine din ce în ce mai agitată, avem din ce în ce mai puțin timp liber. Aproximativ 30% dintre adulți au mai puțin de 10 ore libere pe săptămână, în timp ce 36% au mai puțin de două ore pe zi, în contextul în care cerințele vieții moderne ocupă din timpul destinat relaxării.

Beko, lider pe piața de electrocasnice și Partener Premium al FC Barcelona, a realizat un studiu pentru a identifica care sunt tendințele în ceea ce privește jocul și timpul liber. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 10.100 de persoane, cu vârste diferite și provenind din medii diferite, din 22 de țări din întreaga lume.

Timpul de joacă al copiilor este și el afectat de viețile aglomerate ale părinților, 40% dintre părinții intervievați au declarat că în ultimul an nu și-au dus copilul în parc să se joace. Săptămânal, copiii au cu trei ore mai puțin timp liber (21 ore) în comparație cu generația părinților lor (24 de ore), echivalentul a două meciuri de fotbal de 90 de minute.

Conform studiului, avocații au cel mai puțin timp liber – aproximativ 47% dintre profesioniștii din domeniu au mai puțin de două ore de timp liber zilnic, iar 25% dintre ei au timp liber mai puțin de o oră pe zi.

În plus, dintre cele 22 de țări incluse în studiu, în Danemarca trăiesc oamenii cu cel mai mult timp pentru recreere, cu o medie de peste 33 de ore de timp liber săptămânal, în timp ce în Bolivia trăiesc oamenii cei mai ocupați – au doar 12 ore de timp liber pe săptămână.

În România, rezultatele studiului arată că:

  • 36% dintre români au mai puțin de 3 ore de timp liber pe zi
  • Persoanele cu vârsta de 29 de ani sunt cele mai predispuse să-și anuleze planurile de timp liber din cauza atribuțiilor de muncă (29%)
  • 29% dintre adulți sunt nemulțumiți de echilibrul între muncă și viața personală (în timp ce media globală este de 24%)
  • 74% dintre adulți nu menționează sportul sau mersul la sală/ exercițiile fizice printre activitățile lor preferate pentru petrecerea timpului liber (în timp ce media globală a celor care declară că nu fac sport este de 70%)
  • 58% dintre români se relaxează mergând la cumpărături

Gabriela Geană, Marketing Manager Arctic, a declarat: „Studiul World Play Shortage reflectă modul în care ritmul de viață modern ne influențează starea de bine și scoate în evidență lipsa de timp pentru ceea ce înseamnă activități de relaxare.  Studiul arată că oamenii au o viață aglomerată și imprevizibilă, fapt care le afectează timpul liber. Sperăm ca aceste rezultate ale studiului să ne reamintească tuturor că avem nevoie de <joc și joacă> pentru a ne bucura la maximum de viață”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •