Centrarea pe sine pentru optimizarea personală (II)

În toată învălmăşeala modelelor şi reţetelor, relaţia cu sine îşi face loc cu greu şi se afirmă timid, din când în când şi, de regulă, atunci când nici un alt plan de back up relaţional nu mai funcţionează.

Este o relaţie de multe ori complicat de gestionat, pentru că, neţinând cont de modele, scapă cunoaşterii logice şi raţionale.

Dialogul cu sine în coaching

Nu este suficient să fii disciplinat în bifarea lecturilor motivaţionale şi din zona de dezvoltare personală ca să ai o relaţie funcţională cu sinele. Nu este suficient să fii un om „de succes” ca să ai o relaţie funcţională cu sinele.

Nu este suficient să notezi, participant fiind într-un training de soft skills, workshop, conferinţă sau orice alt eveniment de felul acesta, o ecuaţie de sine deşteaptă, livrată de un trainer carismatic, pentru ca apoi să faci ceva cu ea în relaţia cu sine. Dai peste ea în notiţe, te uiţi la ea şi te întrebi: „Bun, acum că ştiu şi am acumulat informaţia, ce fac cu ea?”.

Dialogul în coaching nu este de tip reparator, de restructurare sau reconstruire a clientului. Este un dialog în care coach-ul cu vocaţie creează spaţiul în care clientul să-şi urmeze propria călătorie şi să se repoziţioneze faţă de sistemul său de viaţă.

Este un spaţiu liber de agenda coach-ului şi, prin urmare, liber de instrucţiunile care însoţesc un mediu previzibil de învăţare. Este un spaţiu fără miză şi fără calificative.

Cu alte cuvinte, coachingul pleacă de la premisa că tot ceea ce este clientul în momentul în care vine la coaching este resursă pentru el însuşi.

Clientul este în posesia soluţiilor pentru sine, însă antrenat fiind pentru o privire de sine îngustă şi îngrădită de model, nu îi vede toate faţetele şi nici nu se uită dincolo de model.

După mine, aceasta este frumuseţea unică, irepetabilă şi magia coachingului: puterea lui profund revelatoare faţă de absenţa limitelor pe care clientul a crezut că le are. Este proprietatea neştirbită a clientului asupra revelaţiei de „a fi”.

Când coachingul nu este coaching, clientul are doar posesia revelaţiei. Proprietatea se află în continuare la „coach-ul” care funcţionează ca expert în relaţie, şi nu la client, acolo unde îi sunt, de fapt, locul şi timpul.

Aşa că nici nu e de mirare că, într-o astfel de relaţie de coaching, clientul se va întoarce la coach, legat fiind de acesta ca expert, într-o relaţie de coaching de tip abonament.

Când nu este coachingul antrenament de centrare de sine

Balanţa redescoperirii de sine prin repoziţionare este extrem de sensibilă.

Din perspectiva potențialului client, în coaching, este vorba despre „nu am reuşit să fac ceva pentru mine, apelez la un coach ca să mă înveţe cum să fac”.

Din perspectiva coach-ului, abordarea este „eu acompaniez, clientul este principalul instrument şi are responsabilitatea propriilor rezultate”. Or, o astfel de abordare pare puţin vandabilă. De unde şi tentaţia pentru mulţi coach-i de a substitui puterea şi magia relaţiei de coaching cu formule de marketing care să susţină partea de expert şi credibilitate, pentru a părea competenţi.

Când un potenţial cumpărător de coaching, pentru el sau pentru organizaţie, se informează despre coaching, lucrurile se complică, de multe ori.

Multe articole despre coaching sunt greu de înţeles şi derutante, pentru că simplitatea demersului este înlocuită de un mod complicat de a scrie despre coaching şi de dorința de a convinge despre coaching ca beneficiu pentru care merită să plăteşti.

Nu puţine sunt modalităţile de promovare pe care le oferă iluzia unui exerciţiu facil, la capătul căruia se află explozia performanţei personale: „Când am început să lucrez cu un coach, nu aveam proiecte, nu ştiam încotro să mă îndrept în viaţa profesională. Către sfârşitul seriei de şedinţe de coaching, aveam deja x proiecte în derulare şi y oferte lansate”.

Altele prezintă coachingul ca pe o metodă de a obţine rezultate, speculând astfel subtil tiparul lui „a gândi”, care atrage clientul prin familiaritate.

Coachingul nu se vinde, se cumpără!

De fapt, coachingul nu se vinde, se cumpără, iar cumpărătorii sunt cei care au ajuns în mod natural la momentul în care au decis „să facă”, adică să lucreze cu sinele.

Coach-ul ascultă enunţuri despre valori, convingeri, credinţe, stări, emoţii, gânduri. Clientul ştie doar că ceva nu merge aşa cum şi-ar dori în relaţia cu sine.

Dacă un coach insistă să stabilească agenda clientului, cum că are de lucrat cu sinele, şi el ştie mai bine decât clientul că asta are de făcut, demersul de coaching dispare prin constrângerea rezultată din agenda coach-ului.

Coachingul este foarte adaptabil şi îşi poate schimba foarte uşor forma, devenind brusc altceva: mentorat, consiliere, consultanţă, discurs motivaţional. Asta se întâmplă întrucât el rezonează imediat şi perfect cu orice urmă de intenţie a coach-ului care aduce astfel agenda lui în relaţia cu clientul.

Mulţi coach-i încearcă să-şi convingă clientul că are nevoie să lucreze cu sinele şi că asta este soluţia sau metoda oferită de coaching. Or, clienţii intuiesc deja nevoia de relaţionare cu sine atunci când apelează la un coach: pentru că au citit despre asta undeva şi au decis să meargă dincolo de modelul despre „cum să fie”. Pentru că au învăţat despre inteligenţa emoţională, pentru că au auzit despre asta într-un training sau curs, pentru că poate au printat deja şi pus pe birou un motto motivaţional de genul „Orice călătorie de 1.000 de kilometri începe cu un singur pas” sau „Schimbarea începe cu tine”.

Coach-ul cu vocaţie va acompania clientul în reconectarea cu sine, fără a face din aceasta propriul său obiectiv. Deseori, dorinţa coach-ului pentru rezultatele clientului este mai puternică decât ritmul în care clientul doreşte să lucreze pentru rezultate. Într-o astfel de situaţie, nu mai este vorba despre acompanierea clientului, întrucât coach-ul este deja cu un pas înaintea clientului.

Cei care aleg să redescopere sinele prin coaching sunt cei care fac pasul către sinele interior. Pentru că au revelaţia externalizării propriului sine sub forma modelelor despre cum trebuie să fie, trăind astfel în afara lor, clienţii fac pasul opus, către sinele interior. Într-un anume fel, coachingul deja a început.

Întâlnirea cu un coach nu face altceva decât să consolideze demersul şi oferă cadrul de antrenament al clientului în dialogul cu sine.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •