Cum să maximizezi beneficiile mentoratului

Cum să maximizezi beneficiile mentoratului

John Brandon, jurnalist la revista Inc, susţine că mentoratul nu este opţional şi că oamenii au dorinţa înnăscută de a transmite mai departe cunoştinţele pe care le acumulează. El subliniază câteva lecţii pe care le-a învăţat de-a lungul timpului din procesul de mentorat.

1. Nu te mărgini la a căuta un mentor, fii unul!

Brandon consideră că e important să-ţi găseşti un mentor şi să fii mentor, la rândul tău, pentru că primeşti şi transmiţi simultan cunoştinţe. Ca jurnalist, el a învăţat de la mentorii săi cum să-şi vândă mai bine serviciile de freelancer, ce capcane legate de bani să evite şi cum să gestioneze perioadele mai grele din punct de vedere financiar. Pentru asta, a cerut sfaturi, săptămânal, mentorului.

2. Învaţă-i ce ştii!

Jurnalistul recomandă persoanei care vrea să devină mentor să nu ezite să-şi împărtăşească informaţiile, considerând că încă nu este destul de pregătit. Mentorul trebuie să dea sfaturi din experienţa proprie, care i-ar putea fi utile mentee-ului.

3. Evită tentaţia de a profita!

O greşeală frecventă este folosirea mentoratului ca formă de degrevare, în sensul că managerul se descotoroseşte de anumite sarcini pasându-le angajatului. Mentee-ul care vrea să înveţe mai mult despre un domeniu se trezeşte în braţe cu un proiect pe care trebuie să-l finalizeze în scurt timp. Brandon critică această abordare şi susţine că ea este contraproductivă pentru că nu încurajează dezvoltarea angajatului.

4. Caută mentoratul cu avantaj reciproc

Jurnalistul susţine că mulţi apelează la mentorat pentru a obţine un sfat gratuit, pentru care în mod normal ar trebui să plătească. În opinia lui, scopul ar trebui să fie învăţarea reciprocă, nu profitul de pe urma cunoştinţelor celuilalt, pentru a accede la o poziţie superioară în companie.

5. Foloseşte-ţi timpul înţelept!

Mentoratul necesită timp, aşa că trebuie analizate permanent semnalele pe care le dau discipolii. Brandon dă exemplul unui mentee al său care, după mai multe întâlniri, i-a spus că renunţă şi nu mai este interesat de acel domeniu. Oricum, mentee-ul nu aplica nici unul dintre sfaturile primite şi întârzia la întâlniri, dar Brandon ignorase aceste manifestări. Pe scurt, un mentee nereceptiv este pierdere de timp.

6. Nu amâna prea mult

Dacă nu eşti mentor pentru nimeni deocamdată, caută un mentee. Dacă ai fondat o companie nouă şi cauţi tu însuţi un mentor, nu mai pierde timp pentru găsirea celui mai potrivit, ci începe tu să ajuţi pe altcineva, recomandă în concluzie jurnalistul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •