Taci!

Ce să mai căutam forme pentru fond? E simplu: ca să asculți, trebuie să știi să taci. Să știi bine, să fi exersat mereu, ca un alergător de maraton. Să reziști să nu spui nimic atunci când cuvintele vor să îți iasă din gură sau când măcar o onomatopee ți se strecoară printre buze.

Să taci!

Am strâns deja ceva ani de lucru cu oamenii. Unul dintre cei cu care am muncit am fost chiar eu. Am descoperit astfel un comportament comun care stă la baza construcției umane: empatia.

Citeşte şi Care este rostul empatiei în comunicarea de grup?

Dacă vreți să plecăm de la definiția oficială, în DEX, o găsim ca empatíe s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.

La sursa franceză a cuvântului, Larousse descrie empatia ca fiind: la faculté intuitive de se méttre á la place d’autrui, de percevoir ce qu’il resent.

Iar în limba lui Shakespeare, conform Mirriam –Webster, empathy – the feeling that you understand and share another person’s experiences and emotions: the ability to share someone else’s feelings.

Acum, după turul explicațiilor oficiale, să vedem cum și de ce avem, mereu, de lucru la acest capitol. Prin exersarea empatiei, primim răspunsuri la miile de întrebări care se nasc atunci când suntem în dificultate sau când ne simțim neputincioși. Am discutat atât de mult pe această temă, în atât de diferite ocazii (de la interviuri de recrutare până la gestiunea momentelor de criză din viața profesională sau din familie), încât mă simt de ca și cum aș fi găsit o licoare-minune, bună pentru orice situație.

Să zicem că asculți sfaturile care ţi se dau și taci. Îți muști buzele, îți înghiți replicile și aștepți ca cel din fața ta să termine ce are de spus. Dar dacă, în timp ce el trimite către tine zeci de cuvinte, încercând să te convingă, te-ai gândi la ceea ce simte, n-ai mai crede că este un timp irosit. De ce trăiește cu atâta intensitate? Ce-l bucură sau ce-l înverșunează? Cum ar fi dacă te-ai pune în locul lui?

Relațiile se construiesc prin comunicare. Şi nu în primul rând vocală! De câte ori nu ai simțit că ai chimie cu cineva? Că te-ai mai întâlnit demult cu persoana respectivă şi că povestea pe care ţi-o spune o știi deja. E și povestea taJ. În asemenea împrejurări, interesul devine firesc, nu faci nici un efort să-l asculţi pe celălalt. Dimpotrivă: completezi cu câte un cuvânt, ornând pe ici, pe colo cu simțirile tale ceea ce el sau ea trăieşte împărtășindu-ți. Iar timpul zboară, în loc să-ţi apese pe umeri sau să-ţi închidă pleopele.

Citeşte şi Mindfulness – din templele spirituale în „templele de afaceri”

Ne naștem și murim singuri, dar trăim împreună. Acesta este cel mai frumos dar al vieții. Să ai oameni în preajmă, să crești din interacțiunea cu ei sau din provocările pe care relațiile interumane le determină. Să faci față unei persoane care te judecă, punându-te la zid, este o lecție la fel de bună ca şi cea a unei discuții vesele în jurul unei teme pasionante.

Ușurința cu care poți trece bariera neînțelegerii este dată de putința de a încălța papucii celuilalt. Fie că-ți vor fi largi, fie că te vor strânge, merită să-i încerci. “Culoarea nu este foarte atractivă, nici modelul nu e chiar pe placul meu, iar ca să-i încalț, trebuie să renunț, pentru un timp, la ai mei. Hmmm, ciudat, de ce aș face această încercare?” Pentru că din locul lui, al interlocutorului, lumina bate altfel și unghiul din care te uiţi la lume este diferit. “S-ar putea să-mi placă sau măcar să găsesc mai mult înțeles în cuvintele care vin către mine. Să nu mai simt nevoia să mă feresc de ele, să mă apăr cu replici construite în grabă. Poate chiar să-l ajut să mă înțeleagă, la rându-i, mai bine.“

Ne vedem mai clar, unul în ochii celuilalt, atunci când empatizăm. Soluțiile se aliniază disciplinate în mintea noastră, invitându-ne să alegem ceea ce ni se potrivește mai bine. Amândurora!

(Foto: Tobi Firestone, www.flickr.com)

Citeşte şi Delicateţuri, fel principal şi ronţăieli, pregătite de Mihaela Feodorof