Noi reglementări pentru impozitul specific în turism

Noi reglementări pentru impozitul specific în turism

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna aceasta o iniţiativă legislativă care reglementează impozitul specific pentru firmele care desfăşoară activităţi în domeniul hotelier, restaurante, baruri şi care oferă facilităţi de cazare pentru vacanţe.

Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare asigurarea cadrului legal privind stabilirea unei noi modalități de impozitare aplicată contribuabililor din sectorul turistic, hotelier, restaurante și alimentație publică, în scopul stimulării investițiilor și eliminării concurenței neloiale.

Proiectul de lege a fost aprobat de Camera Deputaţilor cu amendamente printre care extinderea impozitului specific şi pentru micro-întreprinderi, precum şi eliminarea condiţiei de realizarea unei cifre anuale netă, în echivalent lei, de până la 5 milioane euro, ponderea totală a veniturilor de peste 70%, precum şi condiţia de număr mediu anual de salariaţi mai mic sau egal cu 250.

Citeşte şi România, pe locul 55 din 189, la taxe și impozite (PwC)

“Legea a fost cerută de întreg spectrul industriei de turism din România pentru a simplifica modalitatea de raportare, conformare voluntară, respectiv controlul din partea autorităţilor publice. Salutăm adoptarea acestui tip de impozitare, mai modern, axat pe baza unor modele de bună practică la nivelul altor ţări europene. În egală măsură, trebuie să fim foarte atenţi ca implementarea acestei măsuri să fie una simplă şi să se asigure că întreprinderile mici şi mijlocii nu sunt dezavantajate în raport cu marii operatori din turism”, a declarat Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •