Antreprenorii români, mai optimişti, cu 4,2%

Evenimentul de lansare a celei de a doua ediții a competiției EY Entrepreneur Of The Year – 2015 România, care a avut loc săptămâna trecută, a debutat cu o discuţie pe marginea rezultatelor Barometrului Antreprenoriatului Românesc, realizat de către EY. Cum din panel au făcut parte nume de marcă ale antreprenoriatului autohton (Mircea Tudor, Președinte MB Telecom, Adrian Mihai, Fan Courier, Rucsandra Hurezeanu, Director General Ivatherm, Dragoș Petrescu, CEO Grupul City Grill, Mihai Marcu, Presedinte Medlife şi Marius Ştefan, CEO Autonom Rent a Car), am putut afla câteva opinii pertinente despre starea şi dinamica afacerilor româneşti.

Citeşte şi Cinci măsuri esenţiale pe care antreprenorii români aşteaptă să le ia Guvernul

Prima consideraţie împărtăşită aproape unanim a fost aceea că antreprenorii români au o contribuţie reală, esenţială la creşterea calităţii vieţii, motiv pentru care ar trebui apreciaţi mai mult, iar succesul lor ar merita celebrat mai des. Oamenii de afaceri îşi doresc predictibilitate, acces mai facil la finanţare, precum şi o fiscalitate diferenţiată. Dacă sunt optimişti, aceasta nu derivă atât din semnalele, slabe încă, de îmbunătăţire a sistemului fiscal, cât din cifra de 4,2% creştere economică, înregistrată pe trimestrul I al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut. Această creştere, corelată cu oportunităţile oferite de „noul frame fiscal”, precum şi cu redresarea economiei europene, în general, fac din perioada pe care o traversăm un momentum, potrivit pentru investiţii aici şi pentru dezvoltare.

Pe fondul acesta de entuziasm şi optimism, în partea a doua a evenimentului, a fost anunţată deschiderea competiţia „EY Entrepreneur Of The Year in Romania”, dedicată antreprenorilor, şi care se organizează la nivel global. EY Entrepreneur Of The Year se desfăşoară anul acesta în 145 de oraşe din 65 de ţări, reprezentând peste 94% din economia globală. Anual, la nivel mondial, sunt nominalizati peste 5.000 de antreprenori.

Câştigătorul primei ediţii EY Entrepreneur Of The Year, Mircea Tudor, Preşedinte MB Telecom, va reprezenta România în finala mondială de la Monte Carlo, unde 65 de antreprenori vor concura pentru titlul EY World Entrepreneur Of The Year.

Juriul actualei ediţii a concursului Entrepreneur Of The Year 2015 este alcătuit din antreprenori şi profesionişti dedicaţi antreprenoriatului:

  • Mircea Tudor, Preşedinte MB Telecom, câştigătorul marelui premiu în 2014 – Preşedintele juriului;
    • Marius Ştefan, CEO Autonom Rent a Car şi unul dintre cei şase finalişti ai primei ediţii Entrepreneur Of The Year Romania, şi
    • Mihai Marcu, Preşedinte Medlife, Cornel Marian, Managing Partner Oresa Ventures, şi Omer Tetik, Director General Banca Transilvania.

Citeşte şi Mihai Marcu, Președinte CA MedLife: “4% dintre medicii români lucrează la MedLife”

Înscrierile în competiţie au început, iar antreprenorii sunt invitaţi să participe, completand formularul online de pe site-ul EY Romania.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •