Orbis Hotel Group își reorganizează echipa de dezvoltare și continuă extinderea

Orbis Hotel Group isi reorganizeaza echipa de dezvoltare si continua extinderea

Cu 8 deschideri hoteliere în următoarele câteva luni în România (Mercure Sighișoara Binderbubi, ibis Styles Arad, Mercure Bucharest Unirii), Serbia (Mercure Belgrade Excelsior), Bosnia și Herțegovina (Novotel Sarajevo, MGallery by Sofitel Tarcin Forest Resort & Spa) Macedonia (Mercure Tetovo) și Ungaria (ibis Styles Airport din Budapesta) și cu un număr record de 40 de contracte în curs, Orbis își consolidează echipa de dezvoltare pentru a susține ritmul de expansiune din Polonia și pentru a stimula prezența pe piețe noi și promițătoare din Europa de Est.

„Pe de o parte, Europa de Est este o piață mare, cu una dintre cele mai mari creșteri ale PIB-ului din Europa, generând o cerere puternică și în continuă evolutie pentru serviciile hoteliere de afaceri și de agrement. Pe de altă parte, observăm în mod clar că dezvoltatorii și fondurile de investiții care au rămas în trecut în afara proiectelor de tip hotel, recunosc acum o creștere a profitabilității în industria hotelieră, nu numai în Polonia, ci în întreaga regiune a Europei de Est. Vrem să accelerăm dezvoltarea activelor și să facem mărcile AccorHotels să fie și mai vizibile în regiune și pe piețele emergente precum Serbia, Croația, România, Slovenia sau Bulgaria. Prin urmare, ne-am reorganizat echipa de dezvoltare din regiune pentru a ne putea atinge mai bine obiectivele”, explică Gilles Clavie, CEO al Orbis S.A.

Frank Reul este acum nominalizat ca Director de dezvoltare al Orbis și va conduce toate activitățile de dezvoltare a activelor Orbis Group în Europa de Est, raportând direct către Consiliul de Administrație al Orbis S.A. El și-a demonstrat deja abilitățile și rezultatele puternice în calitate de Area General Manager al Orbis & AccorHotels pentru România, Bulgaria și Macedonia din 2014, unde supraveghează operațiunile și proiectele de dezvoltare, inclusiv în Balcani și Croația.

În calitate de Director de dezvoltare al Orbis, Frank Reul va fi dedicat activității de dezvoltare a „activelor light” ale grupului (franciză și contracte de management).

În același timp, achizițiile și dezvoltarea noilor filiale rămân responsabilitatea echipei Orbis Asset Management – condusă de către Dominik Sołtysik, în strânsă colaborare cu echipa lui Frank Reul.

Grupul hotelier Orbis este unul dintre cele mai mari lanțuri de hoteluri din Polonia și Europa Centrală. Orbis deține peste 100 de hoteluri și este singurul licențiator pentru toate brandurile Accor în 16 țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia și Slovenia. Grupul are în total 20.000 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget. Aceste branduri oferă servicii de calitate la diferite standarde, variind de la lux de 5 stele la hoteluri economice de o stea.