Dincolo de gândirea pozitivă, Robert Anthony

Dincolo de gandirea pozitiva a marcat in mod inconfundabil mintea si comportamentul

În anul 2005, a văzut lumina tiparului cartea care avea să facă istorie în domeniul programării neurolingvistice şi a dezvoltării personale. Nimeni nu prevedea impactul pe care această lucrare avea să-l producă asupra a milioane de oameni. Este cu siguranţă amprenta unui geniu – Robert Anthony, doctorand în psihologie comportamentală, practicant NLP, maestru în hipnoză şi trainer în strategii de business.

Dincolo de gândirea pozitivă a marcat în mod inconfundabil mintea şi comportamentul celor care râvneau după o transformare profundă în viaţa lor. Acum a venit rândul tău să-ţi reprogramezi subconştientul pentru declanşarea efectelor puterii din interior.

Toate acestea înseamnă că în Univers cuvântul tău este lege. Însă trebuie să cunoşti aceste legi. Poate nu ţi-ai dat seama până acum, dar tot ce experimentezi în viaţă este invitat, atras şi creat de tine. Nu există excepţii. (Dincolo de gândirea pozitivă, Robert Anthony).

  •  
  •  
  •  
  •  
  •