Andrei Dunuță: „Să îți vinzi ideile într-un mod relevant a devenit o prioritate în mediul de business”

Conceptul Speakings este unic in Romania.

Când / cum ai avut revelația că experiența ta de manager al unei echipe de vânzări poate fi transformată într-un concept educational?

Pentru că întreaga mea viață s-a învârtit în jurul conceptului de încredere în sine, am căutat mereu moduri de a o cultiva și în cei de lângă mine. La un moment dat, am descoperit conceptul TED și am fost profund inspirat de către oamenii de pe scenă. Mi-am dorit atunci să creez un TED pentru oamenii obișnuiți, care au la fel de multe de spus. Așa a apărut concursul Speakings, dar el este un context, nu un obiectiv, iar cea mai mare competiție este cea cu noi înșine.

A fi om de vânzări presupune multă interacțiune socială, contact uman. Cum faci asta dacă ai propriile convingeri limitative, blocaje emoționale etc.?

Fiecare este construit altfel și fiecare are propriile convingeri limitative, dar și constructive. Eu am avut mereu ambiția de a-mi demonstra că pot, indiferent cât de greu îmi este și am folosit situațiile dificile din viața mea ca pe un combustibil care să mă propulseze mai departe. După accidentarea care m-a făcut să renunț la fotbal, am intrat în vânzări directe cu scopul de a-mi demonstra că pot fi cel mai bun din România, lucrând cu cei mai greu de convins clienți. Și am reușit asta după un an. Contează mult cum te vezi tu pe tine și ce îți spui în momentele de blocaj, cât de repede reușești să te scoți de acolo.

În România, școala nu te învață și nici nu te încurajează să vorbești în public, deși avem nevoie de această abilitate foarte des. Cum umple Speakings acest gol educațional?

Este adevărat că școala nu dezvoltă această abilitate, iar parte din misiunea noastră pe termen lung este să contribuim și la educarea tinerilor ca vorbitori în public. În acest sens, anul acesta vom lansa primul festival de recrutare pentru studenți prin public speaking, în care ne propunem să antrenăm tinerii și să le oferim abilități-cheie pentru mediul de business.

Apoi, pentru adulți există competițiile Speakings (HR / Sales / Corporate Cup) care sunt un context de educație și dezvoltare pentru angajații din companii. Aceștia urcă pe scenă și, după mai multe runde de antrenament, își reprezintă compania într-un mod plin de încredere. Își depășesc, astfel, multe limite și își dau seama că frica numărul 1, aceea de a fi în fața a sute de persoane, poate fi depășită.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •