Dimitrie Leonida, antreprenorul care a contribuit la progresul României

Dimitrie Leonida, antreprenorul public care a contribuit la progresul Romaniei

Cu siguranță că numele vă este mai mult decât cunoscut. Dimitrie Leonida, după care a fost numită și o stație de metrou, dar și câteva licee din țară, a fost inginer electrician și profesor universitar. A fost un antreprenor preocupat de progresul României, contribuind masiv la el.

Leonida a fost cel care a înființat prima școală de electricieni și mecanici din țară, iar la scurt timp, a înființat primul Muzeu Tehnic din România.

Povestea lui Dimitrie Leonida este povestea unui om mânat de pasiune. Pasiune care se trăgea din familie, pentru că Dimitrie este fratele Elisei Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume.

A studiat electricitatea la Politehnica din Charlottenburg. Asta după ce a trecut, de-a lungul anilor de școală, prin mai multe orașe, precum Galați, Buzău, București sau Constanța.

În anul 1908, Dimitrie Leonida a înființat prima „Școală de Electricieni și Mecanici din România”, care va funcționa peste 45 de ani. Fiind inspirat de Muzeul Tehnic din Munchen pe care l-a vizitat adesea în perioada studenției, Leonida înființează în 1909 primul Muzeu Tehnic din România, actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”. Muzeul va fi donat ulterior, în 1951, statului român, prin Ministerul Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice.

Împreună cu un grup de specialiști renumiți, înființează în 1913 societatea Energia, prima societate particulară românească în domeniul electrotehnic. După mai multe fuziuni, societatea va produce o gamă mare de transformatoare și aparate electrice.

Printre propunerile lui de avangardă, se află și planul primei rețele de metrou din București. În ciu­da entuziasmului său, capacitățile tehnologice ale țării nu sunt pregătite pentru astfel de proiecte futuriste.

În 1916, inginerul Dimitrie Leonida este mobilizat ca locotenent în război și are rolul de a înființa un post telegrafic fără fir, la Roman. A fost printre primele stații de emisie radiotelegrafică din România.

În 1921, Leonida editează prima revistă despre energetică din țară, numită „Energia”. Pe vremea când era profesor universitar, le spunea studenților săi „dacă vă odihniți, ruginiți”, potrivit Radacini.ro.

Pentru activitatea sa remarcabilă, a fost distins cu titlul de „Laureat al Premiului de Stat” în anul 1954. A fost membru al „American Institute of Electrical Engineers“, membru al „American Association for the Advancement of Science“, membru al „Royal Society of Arts” din Londra și membru titular al „Academiei de Științe din România”.

Dimitrie Leonida încetează din viață la 14 martie 1965, dar rămâne un personaj remarcabil al pionieratului științei din România. O personalitate puternică care a pus bazele modernizării timpurii a României. Numele său patronează numeroase instituții de învățământ românesc, iar Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida este încă un loc în care invențiile trecutului generează admirație și aprinde imaginația celor tineri, potrivit citr-group.ro

Sursa foto: Romania liberă

Alte articole scrise de către Anca Lupescu: Blaziu Guban – antreprenorul român cu 5 clase, devenit cel mai mare furnizor de pantofi din țară