Dumitru Mociorniță, antreprenorul-model din perioada interbelică

Dumitru Mociornita, antreprenorul-model din perioada interbelica

Odată cu succesul afacerii, Mociorniță capătă și o reputație de filantrop: finanțează școlile profesionale, care pregătesc specialiști în industria pielăriei, și oferă burse de studii copiilor angajaților. De-a lungul vieții, a acordat donații în mai multe domenii. A trimis fonduri către spitalele Filaret, Bucur și Mociorniță și a ajutat cu bani bisericile.

Dumitru Mociorniţa a participat şi la viaţa politică. A făcut parte din Partidul Național Liberal (PNL), pe care l-a reprezentat în Parlament ca deputat și mai apoi ca senator de Ilfov.

În 1931, după încheierea ipotecii, a înregistrat la registrul comerțului prima „Fabrică de Pielărie și Încălțăminte D. Mociorniță”, marca de fabrică şi de comerţ înregistrată fiind Omega.

Cunoștințele dobândite în Franța și în Germania îl fac să își dea seama că, pentru a avea succes, are nevoie și de distribuție proprie. Fabrica avea deja depozite de desfacere în București, pe strada Carol, pe Calea Grivitei și pe șoseaua Mihai Bravu, însă acesta își extinde punctele de desfacere și în provincie, la Cluj, Brașov, Craiova, Câmpulung, Roman, Tecuci, Târgoviște, Ploiești, Buzău și Galați.

Cea mai mare parte a profitului făcut de fabrică a fost investit. Extinderea a durat până în 1938, când au fost achziționate și ultimele terenuri.

În 1941, era denumit „regele pantofilor“, fabrica sa având un capital de 250 milioane de lei. La momentul naţionalizării, când afacerea era condusă de către Ion Mociorniţa (fiul lui Dumitru), pentru acesta lucrau 1.500 de angajaţi şi capitalul ajunsese la aproape un miliard de lei.

Visul lui Mociorniță era ca în afacere să fie tot timpul fiii săi. De aceea, în februarie 1942, a înființat societatea pe acțiuni „Pielăria și Confecțiunea Românească D. Mociorniță”, cu acţiuni răspândite mai ales între membrii familiei. Îl numește director general pe fiul cel mare, Dumitru Ioan Petre, care îl secondase în toți anii în care a dezvoltat afacerea. Dumitru Mociorniță începuse să le dea acțiuni și funcții și celorlalți fii ai săi. Avea cinci copii, trei băieți și două fete.

Fabrica devine principalul furnizor de pielărie și încălțăminte pentru armată în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Încă din perioada premergătoare războiului, Dumitru Mociorniță începe să aibă probleme de sănătate. Era suprasolicitat pe fondul pregătirilor de război, dar și de pe urma comenzilor de echipament făcute de armată.

Este eliminat de la conducere, aceasta fiind preluată de către un colonel. Antreprenorul încearcă o reabilitare când compania îi revine după 23 august 1944, însă inevitabilul se produce patru ani mai târziu.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, rușii intră în ţară și, împreună cu românii trădători, încep jaful. Lui Dumitru Mociorniță i se confiscă locuinţele, maşinile şi fabrica. În iunie 1948, mijloacele de producţie trec în mâinile poporului, iar membrii familiei sale sunt închişi.

După instaurarea regimului comunist, acesta refuză să emigreze. Este arestat și condamnat la închisoare. Aceeași soartă o va avea și fiul său Ioan Teodor, închis doar pentru că moştenise o afacere prosperă. Afaceristul suferă un infarct tocmai în clipa în care securitatea îi bate la ușă. Trăiește ultimii ani în condiții mizere până în 1953, când se stinge din viață, la vârsta de 88 de ani.

Din păcate, istoria avea să frângă visul unui antreprenor, cu viziunea și tenacitatea necesare să aducă brandul Mociorniță până în zilele noastre, și să îl lase ca exemplu pentru tinerele generații.

Scrisoare în care Dumitru Mociorniță oferea sfaturi de gestionare a afacerii, 19 iulie 1940

Citeşte şi În România, moștenitorii nu își doresc afacerile de familie

Foto: Adevărul, Bună Ziua, Braşov şi Citr Group