Scalează cu grijă, Făt Frumos!

Nu stii inca daca modelul tau de business este realmente scalabil.

Activitățile externalizate

Dă afară, către parteneri, tot ceea ce merită externalizat. Fă-o cu cap, nu te zgârci la tărâțe. Marketingul de conținut trebuie păstrat în casă pentru că numai tu știi exact ce valoare creezi și cum merge ea transpusă în cuvinte, dar difuzarea lui, activitățile de SEO ori design pot fi alocate la furnizori. Este mult mai profitabil să lucrezi cu avocați, agenți imobiliari, dezvoltatori, gunoieri, decât să faci singur aceste treburi. Uneori, etape de producție pot fi externalizate la costuri optime. Nu ezita să scapi de ele dacă ai cum, pentru că tot ce îți rămâne în cârcă îți îngreunează zborul.

Felul în care îți petreci timpul

Afacerea trebuie să meargă foarte bine și fără tine, personal. Deci, învață să delegi, să permiți oamenilor să acționeze independent, să-și asume responsabilități, să rezolve eficient când nu e nimeni cu ochii pe ei. Dacă nu reușești să faci business-ul să duduie în timp ce dormi, ești în vacanță sau te ocupi cu altceva, înseamnă că nu este scalabil, iar tu ești doar un copilaș răsfățat care o face pe eroul, nu șeful unei companii cu perspective.

Echipa potrivită

Ca să crești spectaculos, ai nevoie de oameni care înțeleg ce înseamnă asta, sunt pregătiți să facă treabă, au atitudinea corectă, vor să-și asume riscuri inteligent și vor să-și demonstreze abilitățile, chiar în condiții de incertitudine mărită. Deci, nu te înconjura de birocrați, executanți fără imaginație, lingușitori sau eroi doar pe vorbe, deoarece ei nu-ți împărtășesc viziunea și, oricum, nu sunt capabili de mare lucru într-un context dinamic.

De același autor: Fără să te scoli din pat

  • 48
  •  
  •  
  •  
  •