Tu cu cine faci business? Topul domeniilor economice expuse riscului de neplată

Cele cinci funcțiuni de care ai nevoie oricând

“Companiile continuă să înregistreze dificultăţi în derularea contractelor, mediul de afaceri fiind încă grevat de blocajul financiar şi de măsurile luate de companii în perioada de criză. Aşa numita finanţare pe banii partenerului încă funcţionează, chiar dacă este păguboasă pe termen lung, erodând puternic relaţiile de afaceri”, afirmă analiştii de la KeysFin.

“Sunt domenii în economie în care termenele de plată depăşesc, frecvent, 4-6 luni, inclusiv în domeniile dinamice precum comerţul sau industria de publicitate. Încrederea în relaţiile de afaceri rămâne încă la un nivel redus, iar întârzierile la plată reflectă pe de o parte problemele financiare cu care se confruntă firmele, dar mai ales măsurile de protecţie pe care acestea şi le iau pentru a nu intra în blocaj financiar”, au mai spus aceştia.

Incidentele de plată, în creştere

Analiza KeysFin arată, totodată, că plățile cu instrumente de debit refuzate de bănci au crescut de peste trei ori în mai față de aprilie 2016, la 490 de milioane de lei, de la aproape 150 de milioane de lei.

Statistica alăturată, realizată din datele colectate la Centrala Incidentelor de Plăți din Banca Națională a României, arată că, în comparaţie cu anul trecut, plățile cu instrumente de debit refuzate de bănci au crescut cu 3,6%, faţă de iunie 2015, când se situau la 477 de milioane de lei.

image002 (2)

Şi numărul operaţiunilor refuzate de bănci a crescut în mai 2016 la 6.502, de la 5.535 în luna precedentă. Vestea bună este că acestea se află sub nivelul consemnat în urmă cu un an, când au fost înregistrate 7.917 incidente de plată.

Potrivit analiştilor de la KeysFin, cele mai multe instrumente refuzate de bănci sunt plățile cu bilete la ordin, numărul acestora crescând la 6265 în luna mai, faţă de 5263 în luna anterioară. Valoarea acestora a însumat 481,6 milioane de lei în mai 2016, în creştere de la 142,7 milioane de lei în luna anterioară.

Şi în cazul plăților cu cecuri, sumele refuzate la plată au crescut, de asemenea, în mai față de aprilie, de la 7,2 milioane de lei la 8,6 milioane de lei.