„În epoca digitalizării, conținutul este rege” – Dumitru Ion, CEO DoingBusiness.ro

In epoca digitalizarii, continutul este rege - Dumitru Ion, CEO DoingBusiness.ro

,,Managerii din Generația Y schimbă regulile jocului în marketingul B2B, deoarece 60% dintre aceștia nu vor să fie contactați nesolicitat prin telefon sau email. Mai mult, vor o interacțiune online și offline integrată și personalizată’’, a spus Elena Badea, Managing Director al companiei de consultanţă Valoria Business Solutions, care a prezentat date în avanpremieră din cel mai recent studiu.

În cadrul evenimentului, s-au prezentat și modalități de accelerare a vânzărilor fără resurse suplimentare, de către Ozana Giușcă – Fondator Tooliers.

Conferința a beneficiat de prezența specială a lui Allan Kleynhans, speaker internațional, coach și trainer, care a maximizat interactivitatea audienței prin workshopul despre identificarea căilor prin care managerii pot duce performanța la cel mai înalt nivel.

,,În epoca digitalizării, conținutul este rege’’, a concluzionat Dumitru Ion – CEO DoingBusiness.ro, organizatorul conferinței. Dar cum transformă digitalizarea economia României? ,,Sunt multe companii care vor schimba cererea și oferta în toate industriile din România făcând un lucru simplu: folosind instrumentele celei de-a patra revoluții industriale, precum IoT sau inteligența artificială. Nu există vreo companie mare care să fie suficient de pregătită pentru provocarea adusă de digitalizare. De aceea, prin aceste evenimente, vrem să pregătim antreprenorii și managerii pentru ceea ce va urma: modificarea a tot ceea ce e important pentru companii, de la producție și consum, până la intermediere financiară’’, a mai declarat Dumitru Ion, în contextul prezentării în premieră a datelor privind profitabilitatea companiior românești în 2017. Prezentarea sa a fost realizată pe baza celor mai recente date disponibile, dar și a unui studiu internațional care arată că mai mult de jumătate dintre companiile din clasamentul Fortune 500 au dispărut din anul 2000 până în prezent, digitalizarea fiind principalul motiv.

În cadrul conferinței a fost lansată și publicația Romanian Business Digest editată de DoingBusiness.ro. ,,Peste 20 de lideri de afaceri din România ne-au ajutat, prin perspectivele lor unice, să decodificăm în Romanian Business Digest cea de-a patra revoluție industrială și efectele ei pentru mediul de afaceri din România. Este o lectură obligatorie pentru cei care vor să înțeleagă cum și de ce se schimbă modul de a face afaceri prin Internet of Things”, a transmis audienței Dumitru Ion, CEO doingbusiness.ro.

Conferința națională Business (r)Evolution continuă la Iași (18 octombrie 2018) și Brașov (31 octombrie 2018). În data de 22 noiembrie 2018, DoingBusiness.ro organizează la Cluj-Napoca a doua conferință de referință din acest an – CEO Conference – Shaping the Future.

Citește și Digitalizarea companiilor de servicii profesionale