Bursa încrederii deschide în scădere

Bursa increderii deschide in scadere

Nimic nu funcţionează în absenţa încrederii. Sau funcţionează, dar într-o atmosferă paralizată de suspiciune, teamă, lacăte şi grilaje – la propriu şi la figurat. Perioada delicată pe care o traversăm este aşa şi din cauza pierderii încrederii pe toate palierele. De aceea, am considerat necesar să-i dedicăm mai multe articole.

De la primele falimente bancare şi până astăzi, o serie întreagă de mituri s-a prăbuşit, antrenând în cădere, precum o avalanşă, încrederea. Ţări insolvabile, datorii peste orice închipuire, dobânzi dureros de mari, absenţa cash flow-ului, deficitul de predictibilitate, îngheţarea pieţei creditelor şi a apetitului investiţional sunt doar câteva dintre manifestările cu care ne-au obişnuit ultimii cinci ani.

Pe fond, s-a instalat neîncrederea. În timp ce definiţia de dicţionar a încrederii aduce laolaltă şi credinţa în cinstea celuilalt şi absenţa suspiciunii, în business, cele două aspecte primesc nume specifice. Se invocă, astfel, încrederea activă (siguranţa în…, certitudinea în legătură cu…, veridicitatea leadershipului), dar şi încrederea pasivă ca fiind absenţa suspiciunii, a îngrijorărilor legate de partenerul intern sau extern de afaceri.

În relaţia cu clienţii externi

Orice tip de parteneriat are nevoie pentru a se dezvolta de un mediu propice, iar dintre elementele sine qua non face parte şi „factorul încredere”. Acesta creează acel avantaj competitiv pe care şi-l doreşte fiecare ofertant de produse sau servicii. Mai ales într-o piaţă aglomerată sau în cazul unei cereri subţiate din varii motive, va ieşi câştigător acela care se bucură de o încredere dobândită în timp, cu răbdare şi multă grijă pentru calitatea celor livrate. În vânzări în mod special, încrederea joacă un rol esenţial. Oamenii cumpără de la cei care nu le-au înşelat aşteptările, care nu le-au dat, de-a lungul timpului, motive de îndoială, care şi-au respectat promisiunile. Altfel spus, diferenţa o face încrederea în brand, în valorile asumate consecvent în timp şi spaţiu (pentru că un produs trebuie să aibă atributele promise şi în ziua lansării lui cu surle şi trâmbiţe, dar şi la zece ani distanţă, şi la New York, dar şi la Tulcea sau oriunde altundeva în lume).

Există însă un aspect delicat în procesul de construire a unei relaţii de încredere între clienţi, iar acesta presupune o oarecare doză de risc, pe care doar cei mai buni sunt în stare să-l înfrunte. Sunt aduse ca exemplu la acest capitol situaţiile critice care pot apărea de-a lungul unui parteneriat şi care cer sinceritate şi asumarea posibilelor erori sau slăbiciuni în derulare.

În relaţia angajat-angajator

Dacă despre încredere se poate spune că nu este direct producătoare de bani, neîncrederea însă chiar are potenţial generator de costuri şi cheltuieli. Deşi perspectiva pare simplistă, ea capătă mai mult sens dacă amintim câteva dintre fenomenele pe care o organizaţie le poate pune în decontul neîncrederii angajatorului faţă de angajat: procese de aprobare complicate, birocraţie, fluctuaţie mare de personal, nevoia de control, măsuri de siguranţă exagerate, conflicte, frică, iniţiativă slabă etc. Un lider demn de încredere şi care se bucură de ea în rândul angajaţilor atrage, în schimb, implicare, retenţia talentelor, rezultate conform aşteptărilor şi o cultură pozitivă a companiei. Nu trebuie uitat că încrederea trebuie să circule în sistemul organizaţional în toate sensurile, adică şi între angajaţi, nu doar de la lideri în jos şi invers.

Din păcate, sunt şi câteva lucruri critice de menţionat:

  • se pare că spaţiul românesc de afaceri manifestă un deficit de încredere, fiecare aşteptându-se ca celălalt să facă primul pas;
  • odată pierdută sau ştirbită prin ceva, e mai greu de reconstruit şi consolidat;
  • nu în cele din urmă, nu se pot face rezerve, acumulări de capital de încredere, iar aceasta nici nu poate fi delegată, vândută sau cumpărată.

Drept urmare, este una dintre ancorele la care avem mult de lucrat, fără ca vreodată să putem spune că am sfârşit lucrarea.