Ce lecții de leadership putem să învățăm din tradițiile indigene

Ce lecții de leadership putem să învățăm din tradițiile indigene

În cultura popoarelor indigene din America de Nord există câteva tradiții din care se pot desprinde câteva lecții de leadership ce pot fi aplicate și în zilele noastre, scriu cei de la The Guardian.

O primă lecție poartă denumirea de ”drumul îngemănat”. În cultura indigenă, un adevărat lider trebuie să știe să îmbine, de-a  lungul vieții, autocunoașterea cu puterea și efectul pe care el îl are asupra lumii.

Practic, indigenii consideră că un bun lider va ști să aprecieze puterea pe care o are, fără a se lăsa corupt de ea. Orgoliul este, astfel,văzut ca fiind cea mai mare provocare a unui lider.

A doua învățătură indigenă a fost denumită ”focul copiilor”. În timpuri trecute, atunci când înțelepții comunităților indigene își puneau întrebarea ”Cum putem să ne conducem poporul?”, ei căutau răspunsul în cercul vieții și în principiul echilibrului. Au înțeles că viitorul depinde de copiii lor.

De unde focul? Liderii comunității au stabilit ca la fiecare întâlnire pe care o au să aprindă un foc care să le amintească permanent că nici o lege, nici o decizie nu poate fi luată fără a ține cont de cum vor fi afectați copiii lor de hotărârile luate.

Astfel, potrivit The Guardian, tradițiile indigene scot în evidență două mari principii pe care un lider trebuie să le aibă in vedere.

Pe de-o parte, orgoliul poate afecta deciziile și dezvoltarea personală. Pe de altă parte, deciziile trebuie luate ținând cont de cum ele vor afecta viețile celor din jur.