Cum să te înțelegi mai ușor cu colegii de la locul de muncă

Cum sa te intelegi mai usor cu colegii de la locul de munca

Colectivul în care lucrezi poate conta uneori mai mult decât beneficiile pe care ți le aduce însuși jobul. Într-adevăr, pe lângă salariu și atribuțiile de serviciu, colegii sunt o parte importantă a unei slujbe.

Cu ei petreci, deseori, mai mult timp decât petreci cu propria familie. Iar conflictele sunt inevitabile, la fel ca într-o familie. Unde mai pui că fiind o mulțime de oameni, toți sunt diferiți și toți au percepții și așteptări diferite.

Aplanează conflictele

Înainte să dai frâu liber emoțiilor, stai 10 minute și analizează situația. Ia o pauză și calmează-te și apoi vezi ce s-a întâmplat și cum ai putea să explici ce nu a fost în regulă colegului tău.

Este foarte important să ai mintea limpede atunci când porți o conversație de genul acesta.

Fii sociabil

Evită să pari sălbatic sau să ocolești tot timpul să ieși în pauze cu colegii sau să iei prânzul cu ei. Aceste lucruri te vor face să pari ciudat și îți va face colegii să te evite.

Încearcă să saluți și să zâmbești atunci când intri în birou. Fii amabil și deschis, astfel încât să te înțelegi bine cu colegii tăi. Acest lucru te va ajuta să nu ai conflicte cu ei.

Nu bârfi!

O regulă de aur atunci când lucrezi într-un colectiv. Evită să bârfești și nu te implica în drame. Stai departe de aceste lucruri pentru că ele se vor întoarce împotriva ta.

Nu lua lucrurile personal

Dacă un coleg sau superiorul tău îți spune că ai greșit cu ceva, bagă la cap și nu te gândi că acea persoană are ceva personal cu tine. Învață să accepți când ai greșit și fă tot ce poț ca să nu repeți greșeala.

Lucrează în echipă

Nimic nu e mai rău decât să lucrezi în colectiv cu o persoană individualistă. Arată că poți fi un jucător de echipă și fii alături de colegii tăi.

Pentru ca munca în echipă să fie eficientă, fiecare membru trebuie să fie proactiv, să fie implicat până la capăt în tot ceea ce înseamnă job-ul respectiv: idei, soluții, prezentări, rezolvări, documentare, culegere de informații, distribuire informații.

Sursa foto: Unsplash