Fii încrezut!?

Fii încrezut!?

Nu ştiu dacă în alte limbi familia de cuvinte din jurul „încrederii” are şi componente cu o conotaţie depreciativă – „e încrezut!” – cum se întâmplă în limba română. Dacă punem acest aspect în legătură cu cercetări sociologice relativ recente (anii ‘90) care arată că „nivelul de încredere în cadrul unei societăţi determină în mod esenţial succesul economic al acesteia” (Francis Fukuyama) avem, ca naţiune, motive vitale să ne preocupăm serios de încredere.

Noţiunea de încredere este esenţial legată de un viitor – al cuiva împreună cu cineva sau ceva, precum şi al cuiva cu / în sine însuşi. Un indicator rapid al efectului încrederii este manifestarea ei în trecut: „Şi când te gândeşti că am avut încredere!”, după care urmează evaluarea „pe ce m-am bazat?!”

Ştiu că Dumnezeu nu îmi va da să fac nimic din ceea ce nu pot să fac, doar că aş dori să nu aibă atât de multă încredere în mine că fac. Maica Tereza

Încrederea este un factor greu de măsurat, aşa cum greu de măsurat sunt şi noţiunile prin care este definită: credinţă, adevăr, siguranţă. Cea mai simplă şi mai des utilizată evaluare a gradului de încredere în ceilalţi este întrebarea aparent banală: „Cât de des împrumuţi bani prietenilor?”, cu variantele ce par la fel de inocente: „Cât de des împrumuţi ceva ce îţi aparţine prietenilor?”, „Cât de des îţi laşi camera de cămin descuiată când eşti plecat?” (conform unui studiu derulat de Harvard University pe un grup de studenţi).

Traduse în limbaj organizaţional, întrebările pot fi puse din ambele părţi ale relaţiei de încredere, care se presupune că e temelia dezvoltării unei companii:

  • pentru a măsura încrederea managementului în angajat: „Câte luni plăteşti salariul unui angajat până să atingă standardele de performanţă specifice locului său de muncă?”, „Cât de des împrumuţi angajatului infrastructura în care ai investit?”, „Cât de des îţi laşi afacerea (viaţa) pe mâna (respectiv mintea, abilitatea, talentul, cinstea) angajatului?”.
  • pentru a măsura încrederea angajatului în management: „Câte luni dai tot ce poţi până să fii plătit la nivelul pe care îl consideri adecvat?”, „Cât de des împrumuţi firmei capacitatea şi calităţile pe care le-ai dezvoltat în viaţă?”, „Cât de des îţi laşi viaţa (mica ta afacere reprezentată de locul de muncă) pe mâna (respectiv mintea, abilitatea, talentul, cinstea) angajatorului?”.

Astfel formulate, întrebările de evaluare a gradului de încredere în ceva sau cineva sunt de natură să ne pună pe gânduri prin dimensiunea extremă pe care le-o dă contextul: încrederea este o condiţie a vieţii – şi a vieţii firmei, şi a vieţii angajatului. Practic, orice proiect, personal sau organizaţional, este afectat de încredere.

Lipsa de încredere dublează costurile afacerii. John Whitney, Columbia Business School

La început de mileniu, Kevin Roberts, CEO Saatchi&Saatchi, lansa termenul „Trustmark” – legătura emoţională între o companie şi aspiraţiile şi dorinţele clienţilor săi. Translatată în mediul organizaţional, legătura emoţională între o companie şi aspiraţiile şi dorinţele angajaţilor săi are aceleaşi efecte pe „piaţa internă” ca şi pe piaţa externă. Recunoscut pentru fineţea cu care a analizat mediul de afaceri – şi cu aceeaşi încredere în cifra 7 („Eficienţa în 7 trepte”) –,­ Stephen Covey enumeră două categorii de efecte ale încrederii:

  • „taxe de plată”, în cazul unui nivel redus de încredere: redundanţă, birocraţie, politici ascunse, lipsă de angajare (nepăsare), fluctuaţie de personal, „bisericuţe”, fraude.
  • „dividende de încasat”, în cazul unui nivel ridicat de încredere: mărirea valorii, creştere accelerată, preocuparea de a inova, colaborarea mai bună, relaţiile de muncă de tip partenerial, o mai bună calitate a activităţii, creşterea loialităţii faţă de firmă.

Trebuie să ai încredere în ceva: în curajul tău, în destin, în viaţă, în karma ta – în orice. Această perspectivă nu m-a părăsit niciodată – e cea care mi-a determinat viaţa. Steve Jobs

În vremuri de criză, încrederea este factorul-cheie: atunci când schimbarea este noua stabilitate, cum poţi să o faci fără încredere – a angajatului în organizaţie, respectiv a organizaţiei în angajat? Cum construieşti încrederea? Fiind de încredere, comunicând încredere – credinţă, adevăr, siguranţă – prin ce şi cum faci.

Păstrez o amintire amuzantă de la emisiunea „Arena leilor”: după ce i-a fost analizată şi respinsă propunerea de afacere, o domnişoară din Moldova a afirmat: „Dar eu rămân încrezută!”. Revenind la aspectele lingvistice, e interesant de observat cum un arhaism românesc pentru încredere – bizuială – poate evoca cu folos un neologism ronglez – biz – derivat din business. Zic să mă bazez pe asta – aşa că şi eu rămân… încrezută!