Libertatea alegerii

Capacitatea fiecăruia dintre noi de a face față vieții de zi cu zi este direct influențată de modul în care ne asumăm modul în care gândim despre ea. Foarte des, aud lucruri de genul ”este mult mai rău”, ”este din ce în ce mai greu”, ”oamenii de acum x ani o duceau mai bine” și alte afirmații similare. Este, evident, doar o percepție. Speranța de viață a crescut, accesul la educație este mult mai mare, informația ne compleșește. Din ce în ce mai mult, însă, contează ce anume alegem: din viață, din educație sau din informație. Iar această alegere aduce cu sine asumarea responsabilității. Ei bine, prea puțini dintre noi sunt dispuși să facă asta. Alegerile pe care le facem acum influențează pe termen lung viața noastră, locul în care lucrăm, comunitatea, societatea și chiar lumea. Ignorând impactul pe care fiecare dintre noi îl putem avea, distrugem posibilitatea de a fi creatorii unui lumi mai bune pentru noi și pentru cei care vor urma.

Citeşte şi Nimeni nu îţi acordă libertatea, ea este starea pe care o trăieşti

Refuzul cunoașterii

Am avut multe conversații despre oamenii din organizații cu persoane influente din cadrul acestora. Era vorba despre ceea ce se face sau s-ar putea face pentru dezvoltare. Dincolo de faptul că nu sunt bani de investit în dezvoltarea oamenilor, apare foarte des pe tapet plângerea că nici oamenii nu mai sunt interesați să cunoască, să învețe sau să se dezvolte. Și atunci, ce facem? Ne dăm bătuți cu toții și rămânem în acest cerc vicios sau facem ceva ca să schimbăm lucrurile? ”Poți duce vitele la apă, dar nu le poți forța să bea” se transformă azi în ”dă-o dracului de apă, ce rost are să ne mai ducem până acolo, că nici una dintre vite nu o să vrea să bea”. Ei bine, este prea mult! Chiar dacă vitele nu vor să bea, este de datoria ta să le duci la apă. Poate că unele dintre ele vor gusta și vor savura cunoașterea. Dar dacă nu încerci asta, va dispărea complet setea și, din sistemul de selecţie al vitelor care se vor naște din unele care nu au gustat niciodată cunoașterea, vor ajunge să apară doar accidental vite care vor dori asta.

Soluții:

– creșterea încrederii în dorința de dezvoltare a oamenilor;

– accesul la informație.

Amânarea schimbării

În foarte multe dintre situații, mi se spune că de îndată ce lucrurile vor merge mai bine, se va investi și în oameni. Doar că, în acest fel, acel ”mai bine” nu va veni niciodată. Dacă singura preocupare pe care o are un individ aflat acum într-o poziție-cheie este rezultatul exercițiului financiar în curs, prin tăierea oricăror ”costuri” care țin de transformarea și descătușarea potențialului uman, este foarte puțin probabil ca ceva să se schimbe. Am văzut această frică la toate nivelurile ierarhice. Am văzut oameni care renunță la principii și valori pentru a reuși pe termen scurt. Această negare a ”busolei” conduce la alienare și frustare. Sunt mulți cei care se consideră sclavi ai corporațiilor, ai sistemelor sau ai orânduirilor, dar nu îi ține nimeni cu forța acolo.

Citeşte şi 8 lucruri pe care le spun liderii în momentele de schimbare dramatică

Schimbarea perspectivei din ”nu am încotro” în ”asta îmi doresc să fac acum și îmi asum responsabilitatea” va reduce din frustrare și stres și va face loc deciziilor îndreptate pentru creștere.

Soluții:

– asumarea responsabilității;

– concentrarea pe impactul personal asupra binelui superior.

Nefericire asumată

Vorbim foarte des despre ceea ce ne face nefericiți, despre cât de grea este situația noastră și despre lucrurile care nu funcționează. Renunțăm să mai vedem ceea ce e bun și ceea ce face să ne simțim bine, pentru că ne concentrăm, în special, pe disfuncționalități. Am reușit să evoluăm ca specie pentru că abilitatea de a vedea pericolul ne-a salvat din situații-limită, doar că lucrurile pe care ni le dorim în viață (un job, o promovare, o mașină) nu mai au nici o legătură cu supraviețuirea. În ce măsură am reușit să evolăm ca umanitate? Teoretic, odată îndeplinite nevoile de bază, ar trebui să trecem la următoarele niveluri ale piramidei. Ce facem, noi, în schimb? Lărgim baza piramidei, dorindu-ne case mai mari, mașini mai rapide, haine mai frumoase. Refuzăm să ne îndreptăm privirea către nevoia noastră de creștere, care se află în interior și nu în exterior.

Soluții:

– scoaterea în evidență a lucrurilor care funcționează;

– concentrarea pe soluții.

Frica exprimării opiniei

De cele mai multe ori, scenariile pe care ni le facem despre un posibil eveniment viitor sunt nerealiste. Suntem foarte optimiști în ceea ce privește capacitatea de a ne influența pe noi înșine și foarte pesimiști în ceea ce-i privește pe ceilalţi. Această perspectivă este total greșită! Am cunoscut oameni care nu își spun opinia despre ceea ce ar trebui făcut sau despre ceea ce nu funcționează într-o organizație, decât în momentul în care decid să o părăsească. Consecințele sunt foarte grave: faptul că un individ nu se exprimă îl frustrează și îl demotivează. Un angajat frustrat și demotivat este un cost și nu o valoare pentru organizație. Poate că lucrurile nu se vor schimba peste noapte atunci când ne spunem părerea, dar faptul că am făcut-o ne face să ne simțim mai bine. Cu cât ne spunem părerea mai repede, mai clar, mai onest și fără intenția de a lovi, cu atât mai mare este șansa ca ceva să se schimbe.

Citeşte şi Formula magică a unei relații de muncă puternice

Este important ca noi să ne exprimăm și este responsabilitatea altcuiva să decidă dacă ține sau nu cont de opinia noastră. De câte ori întreb: ”De ce nu vorbești despre lucrurile care te deranjează?”, mi se spune că nu are nici un rost, că oricum nu se va schimba nimic. Pe bune? Eşti sigur?

Soluții:

– încurajarea exprimării opiniei;

– dezvoltarea unor sisteme de preluare a propunerilor din partea membrilor organizației.

Lipsa de respect

Teama de a vorbi vine din dorința de armonie și de confort. Nu vrem să spunem ce ne dorim să se schimbe pentru că nu vrem să perturbăm relația (indiferent dacă ne referim la un șef sau la un subaltern) și pentru că nu vrem să ne periclităm poziția. Nu am văzut niciodată ca cineva să fie dat afară doar pentru că a spus cu respect ceea ce crede că s-ar putea îmbunătăți. Lipsa de respect față de ceilalți vine din desconsiderarea personală. Acest ”nu vreau să spun nimic pentru că risc să fiu dat afară” se transformă în ”sunt dispus să fac orice”. Ajunși în poziții de coordonare a altora, mulți nu țin cont de respect, pentru că nu au exercițiul de a se respecta îndeajuns pe sine.

Soluții:

– empatie: ”tratează-i pe ceilalți așa cum îţi dorești tu să fi tu însuţi tratat”.

Negarea valorilor

Cu foarte rare excepții care țin de patologie, oamenii știu ceea ce este bine și ceea ce este rău. Valorile imuabile care țin de umanitate sunt imprimate în creierul nostru și au fost și sunt aceleași din toate timpurile, indiferent de epocă, orânduire socială sau religioasă. Știm când cineva greșește și suntem dispuși să pedepsim. Empatia despre care vorbeam mai sus include iertarea, însă iertarea nu exclude eliminarea asumării greșelilor. Putem înțelege motivele pentru care cineva a acționat într-un anumit fel, putem ierta, dar asta nu înseamnă că suntem de acord cu acțiunile pe care le-a întreprins și nici că trebuie să-l absolvim de răspunderea pentru ceea ce a făcut. Sistemul ”bine-rău” despre care vorbesc nu impune să ne continuăm colaborarea cu cei care acționează contrar acestor valori. Empatie nu înseamnă milă și nici tolerarea minciunii, furtului sau a lenei. Și ne întoarcem la respect și responsabilitate.

Soluții:

– asumarea translatării valorilor în viața de zi cu zi, în toate variantele în care operăm: la locul de muncă, în familie, în comunitate și pentru noi înșine.

(Foto: Jeshu John, www.designerspics.com)

Citeşte şi Ce alegem între suficiență şi excelență, în servicii?