Storytelling în Public Speaking

Fundația Calea Victoriei vă invită luni, 16 februarie, de la ora 19, la cursul „Storytelling în Public Speaking” susținut de trainerul Marinela Rață.

„Toate fiinţele umane se nasc cu nevoia de a asculta şi de a spune poveşti” – Harvey Cox

Ai ascultat vreodată un discurs care aproape te-a făcut să plângi de emoţie? Dar la un discurs atât de plictisitor, încât gândul îţi fugea la liste de cumpărături sau la planuri de vacanţă?

Care e diferenţa dintre vorbitorul în public care te captivează şi unul care te plictiseşte de moarte? Arta povestirii. Suntem captivaţi de personaje, comploturi şi finaluri fericite, la orice vârstă.

Iar când le vorbeşti altor oameni – prezentări la locul de muncă, discursuri la conferinţe şi evenimente speciale sau pentru motivarea echipei – şi vrei să convingi sau să inspiri, nu există tehnică mai potrivită decât povestirea. Învaţă să devii un povestitor de succes!

Ca orice competenţă, şi arta povestirii necesită practică. De aceea, atelierele sunt structurate în aşa fel încât ai posibilitatea să exersezi cât mai mult discursul narativ şi să primeşti feedback constant din partea trainerului şi a celorlalţi cursanţi. La finalul celor cinci ateliere, fiecare cursant va susţine un discurs de maximum opt minute, înregistrat.

Teme principale:

  • Tipuri de discurs: motivaţional, informaţional, persuasiv, narativ;
  • Analiza auditoriului; Interacţiunea cu publicul;
  • Alegerea poveştilor, construirea mesajelor şi cercetarea temelor;
  • Organizarea discursului: construirea firului epic într-un discurs – început, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul;
  • Personajele şi rolul lor în expunere;
  • Umorul, frazele-cheie şi metaforele;
  • Prezentarea discursului: comunicarea paraverbală şi nonverbală în susţinerea discursului.

Lector: Marinela Rață

Data începere: 16 februarie 2015; Ora curs: 19

Număr ateliere: 5;

Frecvența: săptămânal, lunea

Vârsta minimă: 16 ani

Cost: 250 lei;

Loc de desfășurare: Fundația Calea Victoriei – Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu și a Bisericii Sfânta Vineri – Bd. Corneliu Coposu)

Înscriere la contact@victoriei.ro

Detalii la www.victoriei.ro

(Foto: Sheila Thomson/www.flickr.com)