Pe tine cine te emoționează, ce îți impune respect?

mi-am pastrat respectul fata de ceilalti

“- Cum se numește persoana care vorbește mult și pe care nu o ascultă nimeni?

– Aaaaa, nu știu…

– Profesor!”

Cam așa a decurs o discuție între doi copii de vreo zece ani.

Martoră la acest dialog și… mai de modă veche, am rămas șocată.

Atenție, nu era vorba despre orice copii, ci despre unii deștepți, educați, care învață foarte bine, au mereu replicile inteligente la ei, vorbesc o limbă străină, au văzut deja mai multe țări. În general, știu multe pentru vârsta lor și, oricum, se situează peste medie. Cu toate acestea, pentru că au auzit la școală această ghicitoare “cool”, o repetă cu nonșalanță și cu un cinism periculos, după părerea mea. De ce periculos? Să mă explic. Întâi de toate, pentru că vocabularul pe care îl folosim ne induce un tipar de gândire, ne influențează comportamentul și valorile. Nu insist, cei mai mulți știți prea bine că prin vorbire ne “programăm” gândirea. Mai devreme sau mai târziu, ajungem să credem ceea ce spunem. Iar în cazul copiilor, aflați în plină evoluție, acest lucru este cu atât mai valabil.

Apoi, pentru că este de bănuit că această ghicitoare are un autor matur. Și doar întâmplarea face ca niște copii să o fi preluat spre diseminare și amuzament. Or, eu consider grav faptul că meseria de dascăl „a ajuns de râsul copiilor”, cum s-ar spune.

Toate acestea m-au făcut să reflectez asupra a ceea ce mai respectăm sau nu, astăzi. Părinții mei vorbeau cu mult respect despre câteva profesii: doctor, avocat, profesor, inginer, arhitect. Și mi-au insuflat o anume considerație atât pentru aceste profesii, cât și pentru cei care le practică. Cariere precum acestea au presupus dintotdeauna mulți ani de formare, multă cultură și o anume demnitate. Ai mei spuneau “domnul profesor”, “doamna doctor”, “domnul inginer” etc.

Azi, la televizor – esențial mijloc de informare în masă – se vorbește despre Iohannis, despre “Băse”, despre Pleșu, despre Liiceanu. Nu mai există Domnul Iohannis, Domnul Pleșu etc. Ne tragem de șireturi toți cu toți. Respectul față de vârstă, profesie, funcție sau chiar o anume rezervă față de cineva pe care de-abia l-ai cunoscut sunt considerate de către mulți desuete. Nu ești “cool” dacă nu “te tragi de brăcinari” cu oricine, ești învechit dacă nu adopți toate expresiile de cartier – care ajung repede și la tv –, ești demodat dacă te mai îmbraci elegant, dacă nu ai jeanși rupți și dacă nu porți teniși la fustă.

Am și eu jeanși rupți, folosesc și eu expresii de genul “a da cu seen”, “bate cupa / sau cuba”, “e bombă”, WTF și altele. Dar știu și unde trebuie trasă linia, care este limita până la care poți fi “cool”, recunosc importanța și mă adaptez contextului și, mai ales, mi-am păstrat respectul față de ceilalți.

De același autor: Să conduci atât de bine încât nimeni să nu-și dea seama cât îți e de greu!…

În aproape aceeași ordine de idei, sunt acum la modă “modelele” care fac mulți bani. Nu contează cum i-au făcut, nu contează ce fel de oameni sunt, ci câți bani au în cont. Îmi amintesc de Caragiale: “o soțietate fără prințipuri va să zică că nu le are”. Iar o societate care nu mai respectă nimic se află în declin. Nu mai emoționează pe prea mulți poeziile, tablourile, filosofia, cărțile citite în liniștea bibliotecii. Ne emoționează doar să avem bani, cât mai repede și cât mai mulți, să avem o casă mare, o mașină mare și nici cât negru sub unghie ce am realizat, cine suntem, ca ființe umane. Or, se știe, până și copiii știu, că profesorii nu au acei bani mulți. Și atunci, de ce să fie respectați?!…

Între 2013 -2016, am studiat la Insead. Nu există vreun profesor de acolo care să nu mă fi impresionat prin ceva, cât de puțin. Cred că e foarte important să căutăm acel ceva demn de respect la fiecare om cu care intrăm în contact (cu atât mai mult la cei care au studiat mai mult decât noi, au mai multă experiență decât noi). Am rămas în legătură cu câțiva profesori și, de fiecare dată când vorbesc cu Manfred Kets de Vries la telefon ori pe email, când ne vedem la Paris sau Fontainebleau, ori când citesc ceea ce scrie el sau ceea ce publică vreun alt profesor, sunt la fel de impresionată. Oi fi eu din altă generație, învechită… și poate, de aceea, încă mai cred că putem lua ceva din fiecare interacțiune, ne putem lăsa sufletul atins.

Până la urmă, răspunsurile la întrebări de genul “cine ne emoționează?”, “cine ne impune respect?” pot fi un indiciu despre propriile valori.

Georgeta Dendrino, Managing Partner, Interact

Georgeta Dendrino este Managing Director al Interact, companie de training și consultanță, cu o prezență de 20 de ani pe piața din România. Georgeta este absolventă a programului Executive Master in Coaching and Consulting for Change de la INSEAD si a EMBA la ASEBUSS. Pe lângă implicarea sa în proiecte de dezvoltare și implementare a strategiei, ea oferă programe de Executive Coaching pentru clienții Interact  din România și din alte țări; este, de asemenea, Executive Coach în proiectul Cartier Women’s Initiative Awards.