Cărți de dezvoltare personală pe care ar trebui să le citești

Carti de dezvoltare personala pe care ar trebui să le citesti

Există cărți de dezvoltare personală care îți pot schimba fundamental modul de abordare sau unghiul de perspectivă al lucrurilor. Printre cele mai bune titluri, enumărm următoarele:  

„Puterea prezentului” de Eckhart Tolle 

„Puterea Prezentului” este una dintre cele mai apreciate cărți de dezvoltare personală, fiind tradusă în 33 de limbi. Cartea tratează importanța trăirii prezentului și evitarea gândirii asupra trecutului sau viitorului. Să fim prezenți în ”acum” și să facem fiecare moment din viața noastră să însemne ceva. 

„Tindem să petrecem prea mult din timpul nostru retrăind trecutul, deoarece este singurul lucru cu care minţile noastre sunt familiarizate și nu ştim ce s-ar putea întâmpla acum sau în viitor.”

„Realizarea țelurilor” de Brian Tracy 

Oamenii cred ca telurile nu sunt importante Mai intai, cei mai multi nu‑si dau seama de importanta telurilor. Daca iti petreci copilaria intr‑o casa in care nimeni nu are teluri sau daca faci parte dintr‑un grup social in care telurile in viata nici nu sunt discutate, nici nu se pune pret pe ele, atunci poti ajunge foarte bine la varsta maturitatii fara sa stii ca insusirea de a stabili si realiza obiective are mai mult efect asupra vietii tale decat oricare alta. Uitati‑va in jur. Cati dintre prietenii sau membrii familiei dumneavoastra sunt angajati in mod real in atingerea unor teluri?

„Forța gândirii pozitive” de Norman Vincent Peale 

„Scopul acestei carti este unul simplu si direct. Nu emite pretentii la o calitate literara exceptionala, nici nu cauta sa faca dovada eruditiei mele iesite din comun. E vorba, pur si simplu, de un ghid practic care va incurajeaza la actiune in scopul autoperfectionarii.

Am scris propunandu-mi un singur obiectiv: sa imi ajut cititorii sa traiasca o viata fericita, plina de satisfactii si impliniri; ea reprezinta efortul meu de a impartasi experienta spirituala cu ceilalti, caci, daca m-a ajutat pe mine, sunt convins ca poate fi de folos si altora. Am scris aceasta carte si dintr-o intelegere profunda pentru durerea, greutatile si lupta care ne caracterizeaza existenta. Ea ne invata sa cultivam pacea sufleteasca, nu ca pe o evadare din viata pe taramul unei linisti protectoare, ci ca pe un centru al puterii din care se naste o energie nestavilita, ce ne va ajuta sa ne traim viata personala si sociala intr-un mod contructiv.”

„Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace” de Stephen Covey 

„Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace” a fost desemnată în urma unui studiu al revistei Chief Executive drept cea mai influentă carte a secolului XX în domeniul afacerilor.

Cele 7 deprinderi descrise în carte sunt: 

•  Fii proactiv 
•  Incepe cu gândul la final 
•  Pune prioritățile pe primul loc 
•  Gândește câstig-câștig 
•  Încearcă mai intâi să înțelegi și apoi să fii înțeles 
•  Acționează în sinergie 
•  Ascute ferastrăul 

„Înainte de a începe să te caţeri pe scara succesului, asigură-te mai întâi că ai proptit-o de clădirea care trebuie.” 

6. „Inteligenţa emoţională” de Daniel Goleman 

Cartea „Inteligenția emoțională” a autorului Daniel Goleman a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalitãţii umane.

Analizând diferite persoane și situații, autorul aduce în atenție superioritatea inteligenței emoționale (EQ) asupra inteligenței intelectuale (IQ) în obținerea succesului în viață. Inteligenţa emoţională presupune conştientizare de sine, autodisciplină şi empatie. Ne ajută să ne controlăm impulsurile şi sentimentele. Vestea bună este că inteligenţa emoţională poate fi îmbunătăţită.

„În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cât lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan.” 

„Puterea de convingere” de Napoleon Hill 

„Puterea de convingere” este una dintre cele mai vandute carti din secolul XX. Metodele fascinante ale lui Napoleon Hill au ajutat nenumarati oameni sa-si recapete increderea in sine, sa-si descopere si sa-si stapaneasca puterile mentale, sa-si cultive dorinta de a reusi in viata, si totul numai folosind arta convingerii.

Fiecare om are ceva de vandut. Unii ofera bunuri si servicii, altii o idee sau un vis. Unii isi scot la vanzare intreaga personalitate, iar altii un simplu punct de vedere care sa fie inteles de ceilalti. Reusita fiecaruia depinde de cat de convingator este.

„Ceea ce contează nu este ceea ce vei face, ci ceea ce faci chiar acum.” 

Sursa foto: Unsplash