79% dintre companii afirmă că menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților la locul de muncă este una dintre principalele provocări în 2018

Dintre practicile de atragere, retenție și recompensare a celor mai buni angajați, crearea unei culturi organizaționale bazată pe încredere, comunicare deschisă și echitate ca fiind cea mai eficientă (59%), urmată de crearea oportunităților de progres în carieră pentru angajați (58%), în timp ce pe locul trei se află oferirea segmentului de siguranță a locului de muncă pentru angajați (53%).

„Abilitatea companiilor de a rămâne inovatoare și competitive se bazează pe disponibilitatea competențelor oamenilor calificați, corelat cu tendințele rapide de evoluție ale pieței. Al treilea an consecutiv, am adunat date de la top managementul și specialiștii de HR ai companiilor din România tocmai ca să surprindem tendințele din domeniul resurselor umane. Cea de-a treia ediție a studiului Tendințe și provocări în HR ajută organizațiile să înțeleagă unde sunt acum și care sunt noile reguli ale jocului pentru viitorul apropiat în ce privește provocările strategice, dar și utilizarea noilor tehnologii în HR, despre automatizarea proceselor sau digitalizarea funcției de HR aflați doar din acest studiu de referință”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării.

Digitalizarea funcției de HR

Doar 25% dintre companiile din România în 2018 față de 30% în 2017 cred că perioada în care tehnologii precum inteligența artificială și automatizarea proceselor vor fi suficient de avansate pentru a influența funcția de HR este de 2-5 ani, pe când 13% față de 8% spun că acest lucru se întâmplă chiar în momentul de față, iar 19% față de 17% se așteaptă ca această perioadă să fie de 6-10 ani.

Cele mai importante tendințe care pot schimba în mod semnificativ funcția de HR în viitor sunt: inteligența artificială (44% în 2018 vs. 43% în 2017), aplicațiile mobile și social media (38% în 2018 vs. 47% în 2017), outsourcing-ul (38% în 2018 vs. 34% în 2017), evoluțiile politice și economice (31% în 2018 vs. 43% în 2017) și evoluția demografică (31% în 2018 vs. 42% în 2017).

Foto: Pixabay

Citește și Provocările actuale și tendințele domeniului resurselor umane au fost dezbătute la Operational HR