10 sectoare de activitate unde este concentrată 48% din forţa de muncă din România

10 sectoare de activitate unde este concentrată 48% din forţa de muncă din România

Începutul de an este, ca întotdeauna, un prilej de a face prognoze pentru perioada următoare. Rezultatele lui 2016 vor fi influenţate desigur de o serie de măsuri recente, cum ar fi scăderea TVA (cota medie de TVA pe coşul de consum al populaţiei scade de la circa 22% la sub 14%) sau ajustările din Codul Fiscal. Stabilitatea relativă a cursului valutar, dar şi cea arătată de costurile utilităţilor vor avea implicaţii pozitive.

Creşterea economică din 2016 este evaluată între 3.8% şi 4%. Industria bancară apreciază creşterea creditării pentru persoanele fizice la un palier de două cifre – în special pe zona creditelor de consum, aspect facilitat de evoluţia descentdenta a dobânzilor. Această evoluţie are două cauze: prima, de ordin financiar – populaţia va avea mai multe venituri la dispoziţie, iar a doua – apetitul de consum mai mare al populaţiei tinere recent intrate în câmpul muncii. Din păcate, pe fondul scăzut al investiţiilor din ultimii ani, creşterea economică estimată în 2016 nu va fi susţinută pe termen lung, economia putând înregistra din 2017 un regres.

Evoluţiile de pe piața forţei de muncă vor avea un cuvânt greu de spus mai ales în contextul creşterii înregistrate în numărul şomerilor din primele 10 luni din 2015. Cauzele sunt adânci şi merg până la eficienţa scăzută a sistemului de educaţie sau la politicile publice insuficiente pe piaţa muncii. Un alt factor de impact este şi mobilitatea redusă a populaţiei apte de muncă.

ICAP Romania a ajuns la concluzia ca sectoarele din care au migrat în ultima perioada segmente importante ale forţei de muncă sunt industria prelucrătoare, agricultură, construcţiile şi învăţământul. Transferul de forţă de muncă s-a făcut şi către zona antreprenorială, în special către comerţ, însă acest lucru este departe de a fi perceput ca un element cu influenţă pozitivă majoră din cauza unor factori obiectivi. În România activează aproape 200.000 de companii mici şi mijlocii în acest domeniu. Majoritatea companiilor mici şi medii din România îşi bazează activitatea pe un concept de afaceri cu o valoare adăugată mică – cumpără de la producători şi vând către alte companii, spre deosebire de o abordare bazată pe producţie sau cercetare – domenii care presupun însă un necesar de capital mult mai mare, respectiv de o calificare înaltă.

Citeşte şi Tendințe în recrutare: Cum te vei angaja în 2016?

ICAP România a analizat raportările companiilor din România la nivelul finalului de an 2014 din perspectiva unui top 10 al sectoarelor care angajează aproape jumătate din forţă de muncă din România. Aceste sectoare sunt:

1.         Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor

2.         Comerţ cu ridicata cu exceptia comerţului cu autovehicule şi motociclete

3.         Transporturi terestre şi transporturi prin conducte

4.         Construcţii de clădiri

5.         Industria alimentară

6.         Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte

7.         Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor

8.         Activităţi de investigaţii şi protecţie

9.         Lucrări speciale de construcţii

10.       Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie.

În aceste sectoare economice lucrează 1.882.611 de angajaţi, în creştere cu 2% faţă de anul 2013. Primele trei sectoare, „Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor”, „Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete”, „Transporturi terestre şi transporturi prin conducte” angajează jumătate din forţă de muncă activă în cele 10 sectoare şi aproape un sfert (949.350) din forţa de muncă ce activează în totalul firmelor care depus raportări în 2014.

Cele 10 sectoare menţionate anterior care concentreaza 48% din forța de muncă totală concentrează și 53% din cifra de afaceri totală (cifra de afaceri ca total al raportărilor din 2014 ale firmelor), în creştere cu 6.2% faţă de 2013. Un aspect îmbucurător este faptul că firmele care activează în aceste sectoare şi care au raportat profit în 2014, au raportat un profit total mai mare cu 25% faţă de 2013, în timp ce pierderea raportată de firmele care au raportat pierdere a fost în 2014 cu 15% mai mică decât în 2014.

Comerţul cu amănuntul este primul sector al economiei româneşti din punctul de vedere al dimensiunii forţei de muncă implicate. Peste 400.000 de români lucrează în acest sector, 10.9% din totalul forţei de munca. Sectorul este dominat de către 5 companii care realizează o treime din cifra de afaceri din total sector: OMV PETROM MARKETING, ROMPETROL DOWNSTREAM, KAUFLAND ROMÂNIA, LUKOIL ROMÂNIA, CARREFOUR ROMÂNIA.

Alexandra Predeanu, Director General ICAP Romania apreciază că „rezultatele acestor companii au fost consacrate în urma unor investiţii semnificative în reţeaua de distribuţie. La fel de important, aceşti lideri de piaţă s-au implicat în inovare şi optimizare în managementul portofoliului de produse în timp ce au monitorizat atent comportamentul consumatorilor”.