Modelul Kurzarbeit în România – avantaje și vulnerabilități

Cum se reflectă această măsură în veniturile salariaților?

Analizând un caz concret, un angajat din industria auto cu un salariu lunar de încadrare de 5.000 de lei brut, respectiv 2.925 de lei net, ar avea, după reducerea timpului de lucru cu 50% (la patru ore pe zi), un salariu brut de 2.500 de lei, respectiv un salariu net de 1.462 de lei, în timp ce costul total al angajatorului ar fi de 2.556 de lei. În cazul în care angajatorul aplică pentru facilitatea acordată de stat, salariul net al angajatului va fi de 2.559 de lei, iar costul total al angajatorului, de 2.598 de lei.

În aceste condiții, angajatul, pentru un timp de lucru redus la jumătate, va încasa un salariu net cu doar aproximativ 13% mai mic față de cel primit pentru un program obișnuit, de opt ore. Pe de altă parte, comparând cu remunerația echivalentă unei reduceri de 50%, fără aplicarea Kurzarbeit, angajatul va beneficia de un salariu net mai mare cu 1.097 de lei, respectiv 75%, iar costurile angajatorului vor rămâne aproximativ aceleași.

Așadar, măsura este benefică pentru angajat și angajator, dar și pentru economie, per ansamblu. Cu ajutorul facilităților acordate de stat, companiile pot planifica pe termen scurt și mediu restructurarea activității, în funcție de ciclicitatea economică și de evoluțiile viitoare, iar piața muncii se poate menține într-un oarecare echilibru.

Totuși, faptul că actul normativ nu prevede un anumit plafon pentru accesarea acestei indemnizații (precum cele care există în cazul altor facilități adoptate în contextul actual) ar putea avea și efecte adverse. Decontarea sumelor solicitate de angajatori, fără nicio limită, ar pune o presiune mare asupra bugetului asigurărilor de șomaj.

Citește și: Generația Z consideră că beneficiile sunt mai importante decât salariul

Rămâne de văzut dacă procedura de aplicare, care conține și modalitatea de decontare a sumelor de la bugetul de stat, și documentele justificative necesare etc., va aduce clarificări cu privire la plafonarea salariul brut pentru care se acordă facilitatea. Hotărârea de guvern privind normele de aplicare urmează să fie aprobată în 30 de zile de la publicarea Ordonanței de Urgență 132/2020.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •