Regulamentul intern – obligaţie sau drept al angajatorului?

Regulamentul intern – obligaţie sau drept al angajatorului?

Urmează apoi să îl aducă la cunoştinţa salariaţilor săi, recomandabil sub semnătură, dar şi să-l afişeze la sediul său, într-un loc accesibil fiecărui salariat, chiar dacă în cadrul organizaţiei comunicările sunt, în marea lor majoritate, în format electronic, pe adresele poştale electronice ale salariaţilor. De la data luării la cunoştinţă, prevederile regulamentului intern dobândesc un caracter imperativ pentru toţi salariaţii, urmând ca nerespectarea lor de către salariaţi să fie considerată abatere disciplinară și să fie atrasă răspunderea disciplinară corespunzătoare.

Din perspectivă practică

Regulamentul intern la nivelul fiecărui angajator trebuie apreciat ca fiind un drept al angajatorului, constituind şi un izvor scris de drept alături de Constituţie, Codul Muncii, legile speciale etc.

Aşadar, în soluţionarea litigiilor de muncă, întotdeauna instanţa de judecată va solicita angajatorului o copie a regulamentului intern, întrucât prevederile Codului Muncii atribuie angajatorului, în mod exclusiv, competenţa de a-şi stabili procedurile ce se impun a fi urmate în derularea activităţii sale, faptele ce constituie abateri disciplinare, de a le califica, în funcţie de specificul activităţii, ca fiind de o anumită gravitate şi de a stabili sancţiunea disciplinară ce urmează a fi aplicată fiecărei abateri disciplinare.

Din acest motiv, instanţa de judecată nu poate da o altă calificare faptei ce deja a fost calificată de către angajator, dar nici nu poate dispune înlocuirea sancţiunii disciplinare stabilită deja de către angajator. Raţiunea unei astfel de interpretări rezidă în recunoaşterea dreptului angajatorului de a-şi organiza activitatea, iar imixtiunea instanţei de judecată ar înfrânge acest drept al angajatorului, echivalând cu încurajarea indisciplinei la locul de muncă.

Din perspectiva redactării

În calitate de izvor scris al dreptului muncii, angajatorul trebuie să acorde modului de redactare o atenţie deosebită, cu reglementări clare şi precise, creându-i o structură simplă. Se va evita copierea acestuia, fie chiar şi parţial, de la un alt angajator, întrucât fiecare are specificul său.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •