Continuăm să ne antrenăm în această perioadă?

Companiile au dovedit ca au capacitatea de a misca lucrurile din loc si de a crea un nou sentiment de solidaritate. Este o dovada de rezilienta

Așa cum o abordăm și o dezvoltăm noi, reziliența este bazată pe un set de șapte abilități, măsurabile și antrenabile. Și este probabil mușchiul care trebuie antrenat cel mai bine în această perioadă pentru că încă nu avem manual de criză pentru situația prin care am trecut, iar viitorul nu poate fi niciodată programat așa cum ni-l dorim.

Această perioadă a definit cu claritate faptul că oamenii au putut fi foarte productivi de la distanță, că s-au realizat foarte multe lucruri la un nivel de detaliu poate mai scăzut sau la un nivel de rafinare repetată redus, însă companiile au dovedit că au capacitatea de a mișca lucrurile din loc și de a crea un nou sentiment de solidaritate. Este o dovadă de rezilientă, iar companiile care vor rezista în continuare sunt cele care vor reuși să mențină această flexibilitate și conectare interumană, să dezvolte și să încurajeze un leadership autentic care să țină în primul rând cont de oameni și de nevoile lor de adaptare, și dezvoltând în această zonă să aștepte rezultate ambițioase pentru business-ul lor. Poate că pandemia este o bună ocazie să punem caii înaintea căruței și să înțelegem că oamenii sunt cei care cresc și dezvoltă companii, sunt cei care trebuie antrenați la fel cum sportivii se antrenează înaintea fiecărei competiții.

Foarte curând, pe 17 și 18 iunie, între 9:30 și 13:00, Madi Rădulescu, Managing Partner MMM Consulting, va susține un workshop online: Reziliență pentru un leadership puternic.

Madi Rădulescu, PCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting. Este un facilitator, trainer și coach de echipă experimentat, care adună peste 25 ani de experiență de lucru cu lideri din companii mari, multinaționale. Activează de peste 10 ani în calitate de Executive Coach, iar în 2019 i-a fost acordat premiul Gold Coach Award, conform Romanian L&D Industry survey, la care au participat peste 570 manageri și specialiști de resurse umane. 

Este pasionată de dezvoltarea liderilor, de impactul pe care îl poate avea dându-le acestora acces la perspective multiple, la propriile resurse, sprijinindu-i să își asume rolul cu încredere, prin înțelegerea propriilor valori și credințe. 

Madi a obținut multiple certificări de coaching, management și leadership, este membru ICF, consultant certificat pentru metodologiile Persona Global și PerformanSe și a derulat proiecte în multe țări europene.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •