Doar câteva zile până la Marea Finală a Primului Campionat Național de Discursuri Online

povestea initiativei fondatorului SPEAKINGS, Andrei Dunuta, a implicat multa munca

A urmat campania de promovare a campionatului și perioada de înscriere, totul desfășurându-se în ritm alert, ca un discurs bun, al cărui mesaj ajunge la destinatar exact așa cum a fost pregătit: cu mult entuziasm. Companiile n-au ezitat să-și înscrie angajații, mizând atât pe efectul stimulant al unei astfel de competiții, dar și pe oportunitățile de networking și employer branding venite la pachet.

”Ne-am bucurat de inițiativa SPEAKINGS de a organiza un campionat de discursuri și i-am susținut în acest demers pentru că suntem convinși că o comunicare eficientă este, de fapt, o abilitate extrem de importantă, atât în carieră, cât și în activitatea zilnică. Acest campionat este o experiență utilă, care oferă participanților spațiul necesar pentru antrenament și oportunitatea punerii în practică a cunoștințelor învățate. Ne mândrim să fim reprezentați în acest campionat de trei angajați și un student, cărora le ținem pumnii! Să fie discurs!”, spune Gina Cruceru, Group HR Director – Rompetrol.

”Susținerea și dezvoltarea colegilor este foarte importantă pentru noi. La fel se întâmplă și în cazul lui Răzvan și Sergiu, colegii noștri din vânzări, care, prin participarea la acest campionat, și-au propus obiective atât profesionale, cât și personale. Acceptarea acestei provocări vine cu învățare și creștere, work-life balance și momente inedite, experiențele noastre cu echipa SPEAKINGS fiind de fiecare dată, valoroase”, este de părere Bogdana Todor – Team Leader RHRM – Rewe Group.

Competiția a fost deschisă, însă, oricui a înțeles că vorbitul în public nu mai este demult doar un ”nice to have”, ci un ”must” pentru a obține performanțe în mediul profesional. Astfel, la start s-au aliniat nu doar reprezentanți ai corporațiilor, ci și avocați, fotografi, dj de radio sau studenți.

”Am intrat în campionat gândindu-mă la două lucruri: în primul rând, la faptul că vreau să ofer celorlalți din ceea ce am și din ceea ce știu; în al doilea rând, am vrut să văd dacă, ajunsă la maturitate, mai am puterea de a mă lăsa modelată. Să fii speaker în fața unui public de la care primești reacții instant este infinit mai ușor decât să te afli în fața unui calculator de unde trebuie să simți pulsul celor care te privesc”, povestește Simona Șunel, semifinalistă.

”Știam că voi avea enorm de mult de învățat din această experiență de când m-am înscris, dar surpriza cea mai mare pentru mine a fost cât de multe înveți despre tine în acest proces. Te cunoști mai bine, îți descoperi “piese” pe care nu știai că le ai, te observi și te înveți în fiecare zi. Serile de concurs înseamnă “absolvirea” acestor bucățele din mine cu care tot lucrez până la acel moment, pentru că atunci nu mai este vorba despre mine”, explică Mara Botez, semifinalistă.

Te-ar putea interesa: Engaging remotely is here to stay, forever. Are you ready?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •