Studiu Valoria: 39% dintre companii spun că își bazează creșterea pe lansarea de noi produse în 2020

Studiu Valoria: 39% dintre companii spun ca isi bazeaza cresterea pe lansarea de noi produse in 2020

Prognoza privind evoluția investițiilor

Dacă în 2019, 23% dintre companii spuneau că nu vor crește investițiile, în 2020 doar 11% mai spun acest lucru. Observăm, de asemenea, că în acest an 24% dintre firme vor să își crească investițiile cu 5%-10%, față de 17% în 2019. În timp ce palierul 10%-20% rămâne neschimbat la 16% în prognozele din ultimii trei ani, 20% dintre companii spun că vor crește investițiile cu 20%-30% și peste 30% în acest an, comparativ cu 11% în anul 2019 și 15% în 2018. La nivel de industrii, cele mai multe firme din agricultură și alimentație (40%), tehnologia informației (27%) și utilități și energie (17%), spun că vor crește investițiile cu peste 30% în acest an.

Citește și: Studiu Valoria: 23% dintre manageri spun că procesul de managementul peformanței din compania lor este extrem de ineficient

Prognoza privind evoluția numărului de angajați

În 2020, 25% dintre companiile românești nu se așteaptă la nici o creștere a numărului de angajați, față de 26% în anul 2019 și 24% în 2018. Palierele preponderente de creștere sunt 5%-10% și 10%-20%. La acest îmceptut de an 19% dintre companii, față de 14% în 2019 și 17% în 2018, spun că se așteaptă ca personalul lor să crească între 5%-10%, iar 12% dintre companii, față de 10% în 2019 și 8% în 2018, se așteaptă ca numărul lor de angajați să crească între 10% și 20%. Totodată observăm că 23% dintre firmele de construcții și imobiliare, 34% din tehnologia informației, 32% din agricultură și alimentație, 29% din telecomunicații și 37% dintre companiile din industria famaceutică și sănătate estimează creșteri ale numărului angajaților de 5%-10% în 2020.

Prognoza privind evoluția salariilor

La începutul anului 2020, 16% dintre companii nu previzionează creșteri salariale, minimul ultimilor 3 ani. În schimb crește procentul companiilor care spiun că vor mări salariile cu 5%-10%, de la 30% în 2019 și 2018 la 36% în 2020. În același timp, crește și proporția companiilor care estimează o mărire a salariilor cu 10%-20%, de la 12% în 2019 la 16% în 2020. Pe de altă parte, la nivel de industrii cele mai mari creșteri salariale de 10%-20% sunt așteptate de 25% dintre companiile de construcții și imobiliare, 22% dintre companiile din industria de agricultură și alimentație și de 20% dintre companiile de producție industrială.

Top 5 provocări și oportunități

Cele mai importante provocări pentru companii la începutul anului 2020 sunt următoarele: atragerea și retenția forței de muncă (68%), creșterea costurilor (57%), creșterea concurenței (54%), dificultatea în colectarea facturilor (48%) și instabilitatea mediului economic și social (35%).

Cele mai importante oportunități ale anului 2020 pentru companiile românești sunt următoarele: lansarea de noi produse sau linii de business (39%), potențialul de creștere economică (36%), accesarea fondurilor europene (33%), digitalizarea și  automatizarea (28%) și îmbunătățirea generală a mediului de afaceri (23%).

Mai mult, directorii executivi ai companiilor respondente spun că principalele trei măsuri care ar conduce la îmbunătățirea mediului de afaceri din România sunt: investițiile în infrastructură (82%), scăderea taxării muncii (76%) și stabilitatea politică și fiscală (59%).

Citește și: Studiu Valoria. Managerii: „Scăderea taxării muncii, principala masură care îmbunătățește mediul de afaceri”

„Răspunsurile directorilor executivi cu privire la perspectivele de creștere ale companiilor pe care le conduc indică o schimbare pozitivă de perspectivă. Comparativ cu rezultatele din 2019 ale cercetării Evoluția afacerilor în România, cele din 2020 relevă creșteri mai mari prognozate ale cifrei de afaceri și profitului. Pentru moment există câteva argumente emoționale ale creșterii de încredere în evoluția principalilor indicatori de afaceri de la începutul anului, însă acestea încep să se erodeze sub tirul continuul a veștilor privind extinderea COV-19. Rămâne de văzut cât capital de încredere va mai rezista până la alegerile locale”, spune Dumitru Ion, CEO Kompass Romania și Doingbusiness.ro, co-autor al studiului.

 

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •