Compania olandeză ISDC caută programatori români de elită

software

Compania europeană de software, Integrated Systems Development Corporation (ISDC), specializată în tehnologii și soluții pentru clienți de tip enterprise, caută programatori români de elită, pentru sediul de la Târgu-Mureș.

La sfârşitul anului trecut, ISDC a deschis un nou centru tehnologic de excelență în Târgu-Mureș, după succesul pe care l-a avut în Sud-Estul Europei, în Cluj-Napoca și la Sofia. Deși au trecut mai bine de trei luni de la inaugurare, compania este în continuă căutare de programatori.

Competenţele în IT, dezvoltate în centrul din Târgu-Mureș, susțin  dezvoltarea de software și soluții pentru clienți din domeniul e-learning, care operează global și care derulează proiecte complexe, inovatoare pentru interacțiunea online, având la bază cele mai noi tehnologii .NET.

Cerințele de angajare

Potrivit unui comunicat de presă al ISDC remis redacției, se caută programatori specializați în tehnologiile .NET și Java. Dincolo de competențele tehnice, un alt criteriu pe care ISDC îl impune viitorilor angajați este cunoașterea limbii engleze la nivel avansat, întrucât aceștia vor ține permanent legătura cu experții din celelalte țări și cu clienții străini.

ISDC are o experiență de 16 ani pe piața din România și peste 25 de ani pe piața din Olanda. La ora actuală, compania olandeză este lider de piață în Belgia, Olanda, Luxemburg și Germania în domeniul financiar-bancar, e-learning, sănătate, media și și-a propus să investească din ce în ce mai mult în România, datorită potențialului uriaș pe care țara noastră îl conferă din punctul de vedere al pregătirii specialiștilor din domeniul software.

(Foto: ISDC)