Tu ce faci la final de an?

Profit de perioada mai relaxata din decembrie pentru a-mi face un bilant – bilant care, de obicei, mă mobilizeaza pentru noul an.

Când eram mică, la fiecare 10 ale lunii decembrie, bunica mea mă întreba ce vreau să-mi amintesc din anul respectiv și ce vreau să dau uitării. Primele jocuri de acest fel mi s-au părut dificile pentru că nu voiam să uit nimic: mi se părea că totul a fost frumos și nu înțelegeam de ce aș da ceva uitării.

Anii au trecut și acum înțeleg mult mai bine la ce se referea bunica mea: la acel balast pe care îl strângem cu noi într-un an, la acele fragmente de negativism, de regrete, de “what ifs”. Când suntem mici ne vine mai ușor să ne eliberăm de ceea ce ne incomodează fără să analizăm prea mult, iar procesul de “curățare” are mai mult efect. Însă nici acum nu știu dacă aș vrea să dau uitării, în loc să examinez acele momente pentru a vedea de ce s-au produs, ce mi-au relevat despre mine sau despre ceilalți și ce pot face altfel de acum încolo.

Legat de asta, chiar de curând, i-am povestit unei cliente despre acest obicei al meu. Spre mirarea mea, m-a întrerupt brutal, spunându-mi că este o copilărie și că, de fapt, cel mai bine ar fi să nu stăm să analizăm prea mult, ci să ne concentrăm pe viitor, cu speranța că va fi mult mai bine.

Rațional, pot să accept că fiecare decide cum e mai bine să înceapă un an nou, dacă se uită în urmă la anul care a trecut pentru a nu pierde niște lecții sau dacă nu. Emoțional, însă, m-a surprins. Poate pentru că siguranța și fermitatea cu care mi-a spus aceste lucruri sunau mai degrabă a respingere decât a acceptare a unei noi abordări.