6 lucruri despre business pe care să le spui copiilor tăi cât mai devreme

6 lucruri pe care să le spui copiilor tăi

3. Ajută-i să gândească strategic

Dezvoltă în copii tăi gândirea strategică, capacitatea de a găsi soluții și adaptabilitatea. Pentru a face asta, provoacă-i mereu pe cei mici să vadă toate fețele problemei și să nu se plafoneze. Dă-le cât mai multe sarcini și lasă-i să se descurce singuri în diverse situații. Așa învață. Părinții care și-au protejat excesiv copii, care nu i-au lăsat să se descurce pe cont propriu și mereu au intervenit, ajung, cu trecerea anilor, să regrete toată această „dădăcire”.  Asta fiindcă, atunci când aceștia ajung maturi, vor simți mereu nevoia ca cineva să le țină spatele și să-i protejeze. Lasă-i de mici să se descurce singuri în diverse situații din viață și când vor crește mari îți vor mulțumi.

4. Încurajează-i să nu le fie teamă să-și asume riscuri

Riscul face parte din viață. Businessul, la toate nivelurile, implică risc. Și nu există un singur om pe planetă care să fi ajuns bogat fără să riște cel puțin o dată. Marile realizări ale lumii au presupus numeroase riscuri.

Explică-i copilului tău să nu-i fie teamă de pierdere, de eșec, de ceea ce vor spune ceilalți și să-și urmeze instinctul când nu știe ce să facă. Frica ne ține prizonieri și ne îngrădește creșterea. Lasă-l pe cel mic să învețe din propriile greșeli. Dacă îi vei spune dinainte că ceva nu este bine, s-ar putea să nu te asculte și să facă fix contrariul, dar în momentul în care testează pe propria piele că ceva este greșit, va rămâne cu lecția învățată.

Tot ce poți să faci, atunci când copil tău vrea ceva ce știi că nu este bine pentru el, este să-ți exprimi punctul de vedere și să să-i fii alături în momentul în care a eșuat și este descurajat. Spune-i atunci că eșecul este ceva temporar în viața noastră și că cel mai bine este să învețe din propriile greșeli și să continue să experimenteze, să aibă curajul să se avânte și să riște. Să nu facă din succes un scop în sine, ci o țintă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •