Cum a reușit o companie IT nu numai să-și păstreze toți angajații, dar și să-și mărească echipa, în plină pandemie

departamentul de HR a avut ca principal obiectiv reinventarea rolului sau

Ce rol și-a asumat HR-ul, în această perioadă de pandemie?

În mod cert, în perioada pandemiei, departamentul de HR a avut ca principal obiectiv reinventarea rolului său. Cu această ocazie, HR-ul a fost, mai mult decât oricând, un mediator între management și restul structurii organizaționale.

Cum ați colaborat cu celelalte departamente?

Mai des, personal, mult mai direct decât înainte și nu doar prin intermediul liderilor. Cu răbdare, cu empatie și o atitudine deschisă, am luat periodic „pulsul” fiecărui angajat, așa încât să nu se lase desprins din angrenajul din care face parte și care menține business-ul activ, dată fiind necesitatea lucrului de la distanță.

Care a fost / este cea mai mare provocare a acestei perioade?

Nici o altă formă de comunicare nu este la fel cu cea personală, față în față… Am simțit cu toții nevoia de contact, în echipă, cu clienții, cu partenerii. Comunicarea online, în scris sau prin platforme video este interesantă, eficientă, dar nu la fel de umană.

Umanitatea, empatia și relaționarea directă scad neînțelegerile și nevoia de lămuriri suplimentare.

Cum îi motivați pe oameni, cum le mențineți angajamentul și cum îi pregătiți să facă față crizei?

Am luat toate deciziile din această perioadă în echipă, mai ales pe cele care aveau un impact asupra ei. Acest „împreună” a adus implicarea și motivarea intrinsecă a membrilor echipei, a nevoii autentice de a livra servicii de calitate clienților noștri. Pentru un HR, dar și pentru companie, momente ca acestea sunt oportunități pentru a construi echipa, bazându-ne pe valori. În contextul actual, mediul de afaceri este sensibil la calitatea serviciilor, iar empatia față de clienți te poate diferenția de restul pieței. Acest lucru se face mai ușor cu motivație intrinsecă.

Le-ați mai oferit training, posibilitatea de a dobândi noi abilități, în ultimele luni?

Programele de formare profesională s-au derulat conform planului de instruire. Toate training-urile s-au desfășurat online, ceea ce a întărit cumva ideea de „normalitate” și le-a oferit în continuare șansa de dezvoltare profesională.

Citește și: Greu la deal cu costuri mici, dar nu imposibil

  •  
  •  
  •  
  •  
  •