Articol de: Dana Tudose-Tianu, lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține cursul online de Branding Personal
Vă vine să credeți că autoarea unui blog de succes (The Blonde Salad), Chiara Feragani, ar putea deveni primul instagrammer din lume care să își listeze imaginea / brandul personal la bursă și să emită acțiuni? Chiara are 21 de milioane de urmăritori și este considerată una dintre cele mai importante mămici-influencer din Europa. Dacă va reuși, aceasta va deveni o nouă modalitate de a monetiza brandul personal, care va avea, în spate, valoarea identității create în mediul online.
Este, oare, de folos, pentru cei mai mulți dintre noi, să aspirăm la mii sau zeci de mii de followers sau de views, pe rețelele de socializare?
Brandul personal construit în online are, și el, ca și cel din offline, rolul de a vinde: o imagine, un produs, o idee. De multe ori însă, percepția unui brand personal în social media intră în conflict cu cine suntem noi, în esența noastră.
Am trecut, ca generație, și prin perioada în care oamenii (fie că lucrau în corporații, fie nu) încercau să își construiască branduri personale care vând și nu neapărat reflecții autentice ale propriilor lor valori. Lumea Instagram-ului este plină de astfel de branduri, care nu au cum să dureze, și care, mai devreme sau mai târziu, creează clivaje puternice de identitate persoanelor care una „arată” și „spun” că sunt, și alta sunt, de fapt.